(foto) UTM, prima poziție între universitățile din Moldova în rankingul QS pentru Europa Emergentă și ASIA centrală

utm-8

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ocupă prima poziție între universitățile din Republica Moldova incluse în rankingul internațional al universităților QS pentru Europa Emergentă și Asia Centrală (Emerging Europe and Central Asia/EECA), dat publicității miercuri, 16 decembrie 2020.

Potrivit rankingului, UTM ocupă poziția 251-300 în această arie geografică, din 400 de universități incluse în ranking.

„Sunt onorat să văd că UTM a avansat în acest an, şi a ocupat prima poziție între universitățile din Moldova, deoarece QS este unul dintre cele mai importante rankinguri internaționale ale universităților. La nivelul rankingului QS general prezentat în vara anului 2020, din Moldova au fost incluse doar două universități, pe aceeași poziție (301-350): Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM)”, afirmă prorectorul UTM, Dinu Ţurcanu.

Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internațional al Universităților realizat de QS, contribuind la diferențierea universităților pe plan regional și mondial în funcție de indicatori precum reputația academică, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, reputația universității în rândul angajatorilor, relevanța internațională a cercetării, impactul web, cadrele didactice cu titlul de doctor, factorul de impact al citărilor în lucrări, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice din acea instituție și perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM/UTM/ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente