fbpx

„E mutarea datoriei de la o instituție la alta”. Reacția PAS la abrogarea „legii miliardului”

Membrii PAS au venit cu o reacție după ce, astăzi, 16 decembrie, Parlamentul a votat în două lecturi abrogarea Legii din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vicepreședintele PAS, Natalia Gavrilița, a comentat decizia anulării legii prin care miliardul furat se punea pe umerii populației, spunând că aceasta este doar o manevră de a trece datoria de la o instituție de stat la alta.

„Povara miliardului furat poate fi luată de pe umerii cetățenilor doar prin confiscarea averilor celor care au participat la furt. Anularea legii miliardului votată astăzi de PSRM-Șor nu este altceva decât mutarea datoriei de la o instituție a statului (Ministerul Finanțelor) la alta (Banca Națională a Moldovei). Acest joc iresponsabil al PSRM-Șor va avea consecințe grave pentru economie și va lasa moștenire o gaură bugetară de proporții”, a scris Gavrilița.

Potrivit membrei PAS, în bugetul din 2021 nu vor mai veni granturi în sumă de 457 milioane de lei și împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar în sumă de 5,9 miliarde (din partea FMI și a Băncii Mondiale). Astfel, chiar dacă statul va economisi 600 milioane de lei din cheltuieli, va rata suport bugetar de cel puțin 6,4 miliarde.

Vezi și: FMI, îngrijorat de propunerea de anulare a legii care pune miliardul pe umerii cetățenilor: Inversează reformele susținute în programul anterior

Deputat: Plata pensiilor și salariilor bugetarilor este pusă în pericol

Și deputatul Radu Marian susține că proiectul de lege al socialiștilor (#491), referitor la frauda bancară, votat azi împreună cu deputații Partidului Șor, va face mult mai mult rău și va îndatora suplimentar cetățenii. Acesta a prezentat câteva motive în acest sens.

„Datoria de 12 miliarde de lei rămasă nu va fi anulată, ci va rămâne în continuare pe umerii cetățenilor. Urmare a acestei legi, capitalul statutar al BNM va cădea sub 4%. Asta înseamnă, conform legii BNM (articolul 19, p. 6), că Guvernul, adică plătitorii de taxe, va trebui să transfere BNM-ului 12 miliarde lei (prin emitere de valori mobiliare de stat).

Încrederea în moneda națională va scădea, ceea ce va duce la deprecierea leului, la creșterea prețurilor și la micșorarea veniturilor reale ale populației.

Plata pensiilor și salariilor bugetarilor este pusă în pericol. De ce? Pentru că vom rata asistență externă în valoare de 10 miliarde lei (dintre care 6 miliarde direct pentru susținerea bugetului, adică salarii și pensii), fără de care statul nu va acoperi deficitul bugetar. Fără surse de acoperire a deficitului, statul poate intra în incapacitate de plată”, a scris parlamentarul PAS.

De asemenea, Radu Marian a mai menționat că cea mai eficientă metodă de a recupera miliardul este de a-i pune la pușcărie pe cei care au comis frauda și de a le sechestra averile și banii furați.

Citește și: Parlamentul a abrogat legea care pune miliardul furat pe umerii cetățenilor

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button