fbpx

Ia apărarea agricultorilor și critică Poliția. Reacția Maiei Sandu la protestele din PMAN

Președinta aleasă, Maia Sandu, a venit cu o reacție la protestele agricultorilor din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), spunând că aceștia trebuie ascultați și ajutați. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a declarat că agricultorii trebuie susținuți, dar actuala guvernare nu face altceva decât să ia decizii împotriva oamenilor.

„În timp ce agricultorii, medicii, pensionarii, familiile cu copii au nevoie de cel mai mare sprijin, prioritatea alianței PSRM-Șor este împărțirea schemelor. Deputații PSRM au ales o alianță cu deputații Partidului Șor, ca să poată continua furturile din banii noștri, și merg împotriva cetățenilor, care au spus clar că vor o politică anti-corupție”, scrie Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a mai adăugat că cererile agricultorilor sunt firești și că o soluție pentru rezolvarea problemelor ar fi demisia Guvernului și alegerile anticipate.

„Supărarea agricultorilor este de înțeles, mai ales că guvernul nu a făcut nimic să le dea o mână de ajutor în timp de criză. Agricultorii cer lucruri firești, iar incapacitatea guvernului de a-i asculta și de a oferi sprijin cetățenilor confirmă necesitatea ca acest guvern să plece în demisie.

Astăzi a fost depusă o moțiune de cenzură împotriva guvernului Chicu – sperăm să fie votată în Parlament pentru a putea deschide calea anticipatelor. Demisia guvernului și anticipatele sunt unica modalitate prin care poate fi restaurată voința poporului”, a conchis Sandu.

Totodată, președinta aleasă a mai adăugat că regretă violențele asupra agricultorilor și incidentele care s-au produs astăzi în timpul protestului din fața Guvernului. Pe această cale, a îndemnat poliția să dea dovadă de calm și respect.

Amintim că, astăzi, în timpul protestelor agricultorilor, mai mulți ofițeri mobilizați să asigure ordinea publică în timpul manifestației din fața Parlamentului au fost traumatizați.

Precizăm că agricultorii au ieșit la protest, fiind nemulțumiți de mai multe prevederi ale politicii bugetar-fiscale, iar deputații au inițiat discuții cu reprezentanții lor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button