Un mozaic din capitală va fi demontat, după ce proprietarul clădirii a decis demolarea edificiului. Ce se va întâmpla cu lucrarea

Mozaicul amplasat pe clădirea de pe strada Constantin Negruzzi 2 va fi demontat și păstrat până nu va fi amplasat pe o nouă adresă. Potrivit viceprimarului, Victor Chironda, decizia vine după ce proprietarul, atât a terenului cât și a imobilului de pe strada vizată, a decis demolarea clădirii. Chironda susține că lucrările de demontare, prelucrare primară, conservare și depozitare a tuturor elementelor mozaicului au fost suportate de companie.

Foto: fb/VictorChironda

„Actualmente, atât terenul, cât și imobilul din adresa Constantin Negruzzi 2, sunt proprietate privată a investitorului „PROMILTON” SRL. Drept urmare a deciziei proprietarului de a demola imobilul vizat, în baza expertizei tehnice care demonstrează degradarea avansată a imobilului, s-a decis demontarea, păstrarea și conservarea panoului din mozaic pentru a fi amplasat la o adresă nouă”, a anunțat Chironda într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, după ce va fi găsit un loc potrivit pentru amplasarea mozaicului demontat, va fi elaborată inițial o schiță de proiect.

„Lucrările de demontare a mozaicului vor demara în baza proiectului elaborat pe baza schiței preliminare. Mozaicul urmează a fi restaurat în condiții de atelier și amplasat pe noul loc conform unui proiect de execuție, în baza autorizației de construcție ce urmează a fi eliberate pe subiectul dat. În practica țării noastre un astfel de proiect va fi realizat pentru a doua oară, primul proiect fiind elaborat pentru strămutarea panoului ARTA, creat de același artist plastic”, a mai spus Chironda.

Acesta mai spune că pe 11 septembrie a fost lansat un apel către societatea civilă pentru a găsi un nou loc, însă nimeni nu a venit cu propuneri. Astfel, după demontarea mozaicului, autoritățile vor lansa un nou apel pentru a consulta opinia publică.

Mozaicul a fost realizat de Mihail Burea, Maestru Emerit al Artelor din RSSM.


Pub