În sfârșit, vine Crăciunul! Bucătarul Denis Seriojnicov, despre delicii culinare, secrete din bucătărie și emoții de sărbătoare

Finalul lui 2020 încheie seria de urcușuri și coborâșuri, pe care le-am trăit pe tot parcursul anului. Am primit lovituri sub centură toți – oamenii, dar și afacerile, în special cele din industria HoReCa.  Am trăit vremuri grele, dar iată că anul e aproape de sfârșit și putem răsufla ușurați. Chiar dacă în acest an vom sărbători altfel decât ne-am obișnuit – cu toți împreună – vom trăi la fel de intens emoția sărbătorilor de iarnă. Și asta pentru că putem fi la fel de entuziasmați să facem cumpărături în locurile preferate, să ne delectăm cu bucate delicioase, să oferim cadouri și să savurăm din plin atmosfera de Crăciun. Să sărbătorim în siguranță ne îndeamnă și METRO Moldova.

Crăciunul – bucate delicioase cu arome din copilărie

Crăciunul în cultura noastră este conectat la tradițiile gastronomice și de familie, oriunde am alege să sărbătorim: acasă sau la restaurant. Bucătarul Denis Seriojnicov povestește că anterior, de sărbători, scotea așii din mânecă pentru a crea o atmosferă caldă, primitoare, și pentru a-și întâmpina oaspeții cu bucate gustoase, care să le reamintească de anii dulci ai copilăriei.

Denis Seriojnicov, bucătar: „Atunci când oamenii vin la restaurant, vor să simtă acest anturaj de sărbătoare, vor bucate gustoase și să-și petreacă seara alături de familie. De Crăciun, eu nu am sentimentul că sunt oaspeții localului, dar simt de parcă ei sunt invitații mei și au venit la mine acasă. Eu mă inspir mult din gătitul de casă, din istorie și cultură. Într-o atmosferă festivă, gătim bucate speciale, și foarte des le servesc acea mâncare pe care aș fi servit-o chiar acasă. Poate chiar unele bucate și mai vechi, despre care îmi povestea cândva bunica sau mama. Încerc să pun pe masa festivă acele mâncăruri care să te ducă în trecut, să îți aducă aminte de sărbători, atunci când erai mic.”

Secretul bucatelor care-ți lasă gura apă constă în măiestrie, dar și în ingrediente proaspete și apetisante, este de părere bucătarul. Toate acestea însă, trebuie să fie condimentate cu răbdare, iubire, armonie și stare de bine.

Denis Seriojnicov, bucătar: „În lucrul pe care îl facem noi nu este suficient doar bucătarul și dar experiența lui sau tehnicile pe care le cunoaște. Sunt foarte importante produsele și este important să ai un furnizor de încredere, care te poate ajuta și îți poate oferi gama de produse pe care o vrei. Atunci când produsul este bun în varianta brută, atunci tu, ca bucătar, ești doar omul locului. Tu doar îl gătești. Dacă pui suflet în prepararea bucatelor, ele nu pot să nu fie gustoase. În plus, gustul delicios îți iese atunci când ești bine dispus și în familia ta totul e bine.”

Restricțiile și izolarea din acest an au pus în dificultate funcționarea armonioasă a restaurantelor, iar noua realitate a fost greu de acceptat. Provocările însă l-au ajutat pe Denis să se redescopere și să își schimbe perspectiva.  Spune că a acumulat lecții prețioase din această experiență agitată, cum ar fi bucuria de a găti alături de minunata lui soție.

Denis Seriojnicov, bucătar: „Anul 2020 pentru mine a fost destul de surprinzător. Atunci când a fost „lockdown” pentru restaurante, pentru toți, eu așteptam viza pentru a pleca. Am depus documentele la ambasadă și într-o dimineață am fost sunat că gata, „finiș” – ambasada nu lucrează și nu se știe când se va deschide. În această pandemie am avut timp. Am acordat foarte multă atenție lucrurilor care nu credeam că sunt importante până acum. Am învățat că întotdeauna trebuie să ai o rezervă de orice. Petreceam mai mult timp cu familia și găteam dimineața. Întotdeauna toți cred că, dacă ești bucătar, „vai ce tare le-a mers rudelor tale!”. Că tu o să gătești în fiecare zi. Nu este așa. Tu mereu ești la muncă, mereu ești în restaurant: lucrezi, lucrezi, lucrezi. Dar acum am început să gătim împreună cu soția, dimineața. Asta a fost ceva nou pentru noi.”

Într-un final, vremurile de pandemie l-au propulsat spre noi culmi. După ce a profesat în câteva restaurante notorii din capitală, în 2020 a fost invitat să dezvolte un meniu de sezon într-un restaurant proaspăt deschis în Guangzhou, China. Prins acasă de Crăciun, el consideră că această sărbătoare este o ocazie minunată să se bucure de momentele petrecute împreună, înainte de a-și lua zborul spre alte aventuri gastronomice.

Denis Seriojnicov, bucătar: „Apreciez sărbătorile de iarnă pentru că-mi dau ocazia să fiu cu familia și îmi plac foarte mult pentru că toate rudele, oaspeții, apropiații lasă totul și vin acasă. Vin acasă pentru a se vedea și pentru a crea acea ambianță de sărbătoare, în sensul adevărat al cuvântului. Noi ne adunăm la bunica și fiecare gătește câte ceva. Fiecare are sarcina lui, iar la final facem evaluarea – e ca la examen. Desigur, în acest an, în condiții de pandemie voi petrece sărbătorile de iarnă alături de soție. Noi, de exemplu, la Crăciun gătim miel, legume – ceea ce este acum pe piață. Așteptăm cu speranțe mari noul an. Vreau ca totul să se termine, toată panica să se termine. Vreau să devină un an „primăvară”, așa l-aș numi. Aș vrea să fie mereu cald, frumos și oameni fericiți.”

Sărbătorește Crăciunul alături de cei mai apropiați oameni! METRO Moldova te îndeamnă să celebrezi în familie, în siguranță. Faceți cumpărături în siguranță, oferiți cadouri din suflet și bucurați-vă de atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă!

https://www.metro.md/oferte-si-beneficii/catalogele-metro

Despre METRO

METRO este unul dintre liderii internaționali în domeniul vânzărilor en-gros, cu o ofertă vastă de produse alimentare și nealimentare, dedicate clienților din industria HoReCa și revânzatorilor. La nivel global, METRO servește peste 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături în unul dintre magazinele sale de format mare, să comande online și să își colecteze cumpărăturile la magazin sau să le fie livrate. METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul cu amănuntul și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon al afacerii METRO. METRO deține primul loc în Indicele Sustenabilității Dow Jones, în industria comercializării produselor alimentare. Compania operează în 24 de țări și angajează peste 100.000 de oameni în întreaga lume. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, cu peste 25000 de articole în fiecare magazine și peste 600 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de / www.metro.md