Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președinta aleasă, Maia Sandu, a…

Președinta aleasă, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău

Președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni, o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță.

În cadrul întrevederii, au fost discutate subiecte ce țin de colaborarea dintre R. Moldova și România, dar și despre vizita pe care urmează să o efectueze liderul de la Cotroceni la Chișinău.

„Am accentuat necesitatea de a restabili cooperarea bilaterală firească între România și Republica Moldova și de a intensifica cooperarea moldo-română în mai multe domenii, pentru ca cetățenii să simtă beneficii cât mai curând”, spune Sandu.

„După cinci ani de la ultima vizită a Președintelui României în Republica Moldova, vizita Președintelui Klaus Iohannis de la sfârșitul acestui an este o vizită importantă pentru țara noastră și sperăm să însemne primul pas într-o colaborare de durată și productivă între țările noastre”, mai spune președinta aleasă.

Curtea Constituțională a confirmat la 10 decembrie rezultatele alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie și a validat mandatul noului președinte al R. Moldova, Maia Sandu.

Ceremonia de inaugurarea a noului președinte ales al R. Moldova este planificată pentru data de 24 decembrie curent.

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 16 noiembrie, și astfel este prima femeie președintă a R. Moldova.

Rezultatele finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,72% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,28%.