‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
16.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermierii anunță protest de amploare pentru ziua de mâine

Fermierii anunță protest de amploare pentru ziua de mâine

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Mâine, 15 decembrie, începând cu ora 11.00, mai mulți fermieri din țară vor ieși la protest în Piața Marii Adunări Naționale.

O bună parte din aceștia au avut pierderi de aproape 100% la culturile din grupa a doua, pentru care însă nu au primit compensații.

„Mâine vom scoate tractoarele în stradă, iar fermierii vor veni în PMAN pentru a se expune referitor la compensațiile pentru grupa a doua și TVA pentru anul 2021 și următorii ani. Îndemnăm și restul fermierilor să participe la protest, pentru că povara TVA care ne așteaptă în următorii ani va cădea și pe umerii acestora. Va fi un protest de amploare”, ne-au spus fermierii care au participat la protest și astăzi.

Amintim că, deși fermierii protestează din vară, iar de săptămâna trecută au adus și tehnica în fața Guvernului, aceștia susțin că așa și nu au primit un răspuns de la autorități. Agricultorii susțin că vor protesta până când nu vor fi propuse soluții la problemele acestora.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›