Fotbal: Casa lui Paolo Rossi, devalizată de hoți în timpul ceremoniei sale funerare

Domiciliul fostului fotbalist italian Paolo Rossi, campion mondial în 1982 „Squadra Azzurra", a fost spartă de hoţi în timpul ceremoniei sale funerare, ce a avut loc sâmbătă la Vicenza, a anunţat agenţia italiană de presă AGI, citată de Agerpres.

Foto: Agerpres

Soția fostului jucător, revenită de la ceremonie, a constatat că domiciliul său din apropiere de Florența a fost devalizat de hoți. Conform sursei citate, hoții au furat un ceas ce aparținea lui Paolo Rossi şi bani.

Paolo Rossi şi familia sa au domiciliul la Poggio Cennina, pe o colină din Val d'Ambra, unde fostul mare jucător avea o afacere de agro-turism şi o fermă agricolă cu produse bio.

Toți fotbaliștii italieni au purtat banderole negre la meciurile de sâmbătă, în memoria lui Paolo Rossi, decedat miercuri în vârstă de 64 de ani.

Totodată, un minut de reculegere a fost păstrat pe stadioanele din țară, cu fotografii ale legendei fotbalului italian proiectate pe marile ecrane cu cuvintele „eroii nu mor niciodată" şi „Ciao Paolo".

Campioni mondiali din 1982 și sute de fani au adus sâmbătă, la Vicenza, un ultim omagiu lui Paolo Rossi, eroul celui de-al treilea titlu cucerit de „Nazionale", cu ocazia unor funeralii încărcate de emoţie în Italia.


Pub