(foto, video) Fotbalistul moldovean Anatolie Topală a fost desemnat cel mai bun jucător al unui turneu de minifotbal din Italia

fotbal

Fotbalistul moldovean Anatolie Topală a fost desemnat cel mai bun jucător al unui turneu de minifotbal de amatori din Italia. Tânărul fotbalist este originar din satul Abaclia și a reușit această performanță în timp ce juca pentru echipa FC Moldova Brescia.

Anatolie ne-a povestit despre cum a început să practice acest sport și cât de greu îi este acum când în Italia a fost stopat turneul în care juca. „De mic, îmi place fotbalul și l-am practicat încă de când eram la școală. Am început să joc într-o echipă din Basarabeasca (oraș vecin cu satul de baștină al jucătorului). Cât am fost în Moldova, am jucat pentru mai multe echipe din diviziile A și B. Acum, când fotbalul de amatori a fost pus pe pauză, îmi este foarte greu, pentru că vreau mai repede să revin pe teren și să practic jocul care îmi place”, susține tânărul.

Anatolie spune că atunci când intră pe teren se dedică în totalitate jocului și că este foarte important ca să ex6 o relație bună între jucătorii unei echipe. „Îmi place mult că în echipa FC Moldova Brescia îi am ca și colegi pe mai mulți prieteni din sat cu care am început să practic acest sport. Permanent ne dedicăm 100 % jocului de echipă și ne înțelegem doar din priviri. Cred că acest lucru este foarte important pentru o echipă, ca jucătorii să se înțeleagă bine între ei.”

Împreună cu echipa FC Moldova Brescia tânărul a câștigat mai multe trofee, iar în prezent a semnat un contract cu o echipă de futsal din liga a 5-a a Italiei. „În prezent, sunt jucătorul echipei ASD Calcio A 5 Lumezzane și vreau mai repede să reînceapă turneul, să pot să revin la fotbal. Mulțumesc mult colegilor din echipa FC Moldova Brescia, iar titlul de cel mai bun jucător nu este doar al meu, dar al nostru, al tuturor. Sper să am cât mai multe reușite și cu echipa nouă.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente