/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

Un mesaj criptat al faimosului ucigaș „Zodiac”, care așa și nu a fost prins, descifrat după 50 de ani

missing
12 decembrie 2020, ora 16:00

La mai mult de 50 de ani după ce așa-numitul Ucigaș Zodiac a început să terorizeze străzile din nordul Californiei, o echipă de amatori susține că a spart în cele din urmă unul dintre mesajele codificate misterioase pe care criminalul le-a trimis ziaruluu San Francisco Chronicle în 1969.

Supranumit „cifrul 340”, mesajul a fost dezlegat de trei persoane – David Oranchak, un dezvoltator de software în Virginia, Jarl Van Eycke, un programator belgian, și Sam Blake, un matematician australian, relatează CNN.

Spargerea cifrului a dezvăluit următorul mesaj, trimis cu majuscule și fără semne de punctuație:

„Sper că te distrezi mult încercând să mă prinzi

Nu am fost eu în emisiunea TV, ceea ce spune ceva despre mine

Nu mă tem de camera de gazare, deoarece mă va trimite la paradic (în loc de paradis, n.r.) cu atât mai repede

Pentru că acum am destui sclavi să lucreze pentru mine, pe când ceilalți nu au nimic când ajung în paradic, așa că se tem de moarte

Nu mă tem pentru că știu că noua mea viață va fi una ușoară în moartea din paradic”.

Emisiunea TV la care se referă mesajul este „The Jim Dunbar Show”, un talk show de televiziune din Bay Area. Cifrul a fost trimis la două săptămâni după ce o persoană care pretindea că este Ucigașul Zodiacal a fost chemată la emisiune.

„A fost incredibil. A fost un mare șoc, nu am crezut niciodată că vom găsi ceva pentru că mă obișnuisem cu eșecul”, a spus Oranchak, care lucrează la decriptarea mesajelor criminalului din 2006.

Cei trei au mers la FBI cu mesajul decriptat în urmă cu o săptămână, dar nu și-au dezvăluit progresul până când FBI nu le-a confirmat rezultatul.

Ucigașul Zodiac nu a fost prins niciodată. El a comis cinci crime între 1968 și 1969. A devenit celebru scriind scrisori către poliție și presa locală până în 1974, uneori codate, lăudându-se cu crimele.

Bucăți de îmbrăcăminte pline de sânge au fost incluse în scrisorile sale. El susținea că a ucis până la 37 de persoane.

FBI a arătat într-o declarație că ancheta rămâne deschisă în cazul Ucigașului Zodiac.

„Datorită caracterului continuu al anchetei și din respect pentru victime și familiile acestora, nu vom oferi alte detalii în acest moment”, se arată în comunicat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram