Țara care a interzis cafeaua la pachet din cauza pandemiei. Reacția cofemanilor

Cehia a decis să interzică cafeaua la pachet, în dorinţa de a contracara pandemia de coronavirus. „Scopul este acela că nu vom mai face plimbări prin pieţele de Crăciun sau pe străzi cu căni de cafea sau mâncare în mână”, declară ministrul Sănătății.

Foto: GETTY

Decizia Guvernului i-a determinat pe cetăţenii cehi să îşi exprime nemulţumirea în comentariile postate pe portalurile de ştiri, scrie digi24.ro.

„Este bătaie de joc”, s-a plâns un localnic. „Nu am timp să stau în cafenea dimineaţa, înainte de muncă”, a scris un alt utilizator, potrivit Agerpres.

Alţii au răspuns într-o manieră mai ironică, unul dintre comentatori apreciind că „asta cu siguranţă ne va salva de pandemie”.

Decizia de interzicere a cafelei la pachet a fost aprobată joi de Guvernul ceh, însă, din cauza formulării neclare, unii au crezut că este vorba pur şi simplu de o eroare.

Ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, a sporit confuzia după ce a spus că, în opinia sa, cafeaua la pachet va fi permisă doar în cazul în care consumatorii vor lua paharul de cafea „acasă, într-o pungă”.

Ministrul Sănătăţii, Jan Blatny, a risipit orice îndoială cu prilejul unei dezbateri care a avut loc vineri seara.

„Nu este vorba de o greşeală: obiectivul este acela că nu vom mai face plimbări prin pieţele de Crăciun sau pe străzi cu căni de cafea sau mâncare în mână”, a precizat ministrul Sănătăţii.


Pub