(stop cadru) „Ce pericol îl paște pe Gațcan?”

Președintele Igor Dodon susține că nu cunoaște în ce pericol s-ar afla deputatul socialist, Ștefan Gațcan, întrucât este mereu însoțit de pază. Declarația a fost făcută în cadrul ediției de astăzi a emisiunii Președintele Igor Dodon răspunde.

„Întrebații pe cei care au dat informații de la SIS de la alte structuri că atunci în luna iulie sau iunie, avea nevoie de pază. Acum probabil nu mai este, nu știu, probabil decizia aparține la cei care vin cu astfel de informații”, a declarat Dodon.

Ștefan Gațcan a anunțat pe 30 iunie 2020 că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la Pro-Moldova. Peste o zi, deputatul s-a răzgândit și a anunțat că rămâne în PSRM, dar renunță la mandatul de deputat. În ambele cazuri deputatul nu a ieșit la presă, iar anunțurile au fost plasate pe Facebook.

După mai multe discuții, dar și acuzații de șantaj și sechestrare, Ștefan Gațcan a aparut într-un video, plasat pe pagina sa de Facebook, în care spune că este bine, dar va lipsi o anumită perioadă.

Gațcan a devenit deputat din partea PSRM, la mijlocul lunii martie, când a câștigat alegerile parlamentare noi pe circumscripția Hîncești.


Pub