Preşedinta aleasă, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Petru

Preşedinta aleasă, Maia Sandu, a anunțat că a avut astăzi o întrevedere cu Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în cadrul căreia i-a mulţumit pentru felicitările transmise, după victoria în alegeri, și au discutat despre situația pandemică.

Foto: Petru Frunze/facebook

„În cadrul întrevederii, am discutat despre activitatea Mitropoliei şi instituţiilor sale afiliate, cum ar fi Misiunea Socială „Diaconia”, cunoscută prin opera sa de binefacere şi modelele de intervenţie socială. De asemenea, am discutat despre faptul că pentru a depăşi mai uşor efectele pandemiei şi crizei economice este nevoie de un efort comun la nivelul întregii societăţi, iar pentru aceasta se impune o mai bună comunicare dintre instituţiile statului şi comunităţile ecleziastice”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că recent, Maia Sandu a avut o întrevedere şi cu Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Înalt Preasfinţitul Vladimir.


Pub