Principală  —  IMPORTANTE   —   Ucraina a introdus R. Moldova…

Ucraina a introdus R. Moldova în lista statelor cu risc epidemiologic crescut. Condițiile de călătorie în statul vecin, actualizate

Ucraina a inclus R. Moldova în lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat – categoria roșie. Decizia a fost anunțată vineri, 11 decembrie, de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE). Totodată, cu mai multe precizări în acest sens a venit și Ambasada R. Moldova în Ucraina.

Astfel, persoanele care sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor prezenta la punctul de trecere rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 48 ore de la data traversării hotarului.

Potrivit MAEIE, în lipsa testării menționate aceste persoane vor intra în carantină timp de 14 zile. Alternativ carantinei, există varianta autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei, „Activ de acasă/Дій вдома”.

Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul) și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.

Categoriile exceptate

La trecerea frontierei de stat, nu este necesară încheierea/deținerea unei polițe de asigurare COVID-19 pentru următoarele categorii de persoane:

  • străinii și apatrizii cu drept de ședere permanentă în Ucraina;
  • refugiații sau persoanele care au nevoie de protecție internațională;
  • personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora;
  • militarii forțelor armate ale statelor membre NATO și ai statelor participante la programul „Parteneriatul pentru Pace”, care participă la activitățile de pregătire a unităților forțelor armate ale Ucrainei.

Excepții privind măsura carantinării/autoizolării la domiciliu (dacă nu există niciun motiv de a considera că aceştia au fost în contact cu persoanele bolnave de COVID-19):

  • copiii cu vârsta sub 12 ani;
  • persoanele care sosesc în Ucraina în scopuri educaționale la instituțiile de învățământ superior;
  • persoanele care, în ultimele 14 zile, nu s-au aflat pe teritoriul statelor cu risc epidemiologic crescut (categoria roșie);
  • persoanele care se află în tranzit și prezintă documente care să ateste tranzitarea teritoriului Ucrainei în decurs de 48 de ore;
  • personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora;
  • conducătorii autovehiculelor de transport marfă, autovehiculelor care efectuează transport regulat de persoane, membrilor echipajelor aeronavelor, navelor maritime și fluviale și echipajelor de tren;
  • instructorii forțelor armate ale statelor membre NATO și ai statelor participante la programul „Parteneriatul pentru Pace”, care participă la activitățile de pregătire a unităților forțelor armate ale Ucrainei;
  • personalitățile culturale care sosesc în Ucraina la invitația instituțiilor culturale, precum și o persoană însoțitoare;
  • persoanele care transportă celule stem pentru transplant;
  • persoanele care prezintă un rezultat negativ la o testare pentru COVID-19, prin metoda PCR, efectuat în ultimele 48 de ore, înainte de trecerea frontierei de stat;
  • persoanele care provin din statele incluse pe lista roșie dacă, după trecerea frontierei de stat a Ucrainei, efectuează o testare pentru COVID-19, prin metoda PCR, în cadrul unui laborator autorizat. Pentru persoanele care optează să efectueze testul PCR ulterior trecerii
    frontierei de stat, lista laboratoarelor autorizate ucrainene poate fi consultată accesând pagina web a Centrului de Sănătate Publică din Ucraina – https://www.phc.org.ua/.

Prevederi privind tranzitul


Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii R. Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul) și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.


Măsuri pe plan intern

La 24 septembrie 2020 Comisia de stat pentru securitatea ecologică și situații de urgență a Ucrainei a stabilit lista noilor restricții de carantină, care au intrat în vigoare începând cu 28 septembrie curent. Potrivit acestei decizii, structurile teritorial-administrative ale Ucrainei, în dependență de
anumiți criterii, au fost împărțite în patru categorii de carantină – roșie, portocalie, galbenă și verde.

Conform restricțiilor general stabilite pe tot teritoriul Ucrainei, inclusiv în categoria verde de carantină este obligatorie purtarea măștilor medicale în clădirile publice; cinematografele urmează să funcționeze cu o ocupare maximă de 50%; transportarea pasagerilor în limita numărului de scaune disponibile în unitățile de transport; de asemenea, este interzisă funcționarea cluburilor de noapte.

În categoria galbenă sunt interzise vizitele la instituțiile de protecție socială în care se află persoanele în vârstă, cu excepția celor care oferă servicii în caz de criză.

În categoria portocalie centrele comerciale și de divertisment, cafenelele și restaurantele nu pot funcționa noaptea, evenimentele în masă sunt limitate.

În categoria roșie sunt interzise mijloacele de transport în comun, activitatea centrelor comerciale, cafenelelor și restaurantelor, fiind permise doar serviciile de livrare la domiciliu, pensiunilor, universităților.

Vineri, 11 decembrie, în R. Moldova au fost confirmate alte 1579 cazuri noi de infectare cu COVID-19. Din numărul total de cazuri, 6 cazuri sunt de import (Ucraina-3, România-1, Federația Rusă-1, Turcia-1).

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 124 264.