fbpx

Tânărul care se declara proprietarul celor 1,5 milioane de euro capturate la vama Leușeni nu are legătură cu banii, spun procurorii

Moldoveanul Adriano Dulgher, stabilit cu traiul în Marea Britanie, care în luna mai curent se declarase proprietarul celor 1,5 milioane de euro ascunși într-un tir, a fost scos de sub urmărire penală. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procurorul-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Ion Caracuian a declarat pentru Ziarul Național că omul de afaceri a fost scos de sub urmărire penală din lipsă de probe. Totodată, responsabilii din cadrul PCCOSC susțin că banii nu-i aparțin lui Adriano Dulgher și că acesta nu ar avea nicio legătură cu captura de la vama Leușeni.

De asemenea, șeful PCCOCS a menționat că Dulgher nu va fi tras la răspundere pentru declarațiile false pe care le-a făcut în legătură cu banii capturați, menționând că dosarul șoferului de tir este examinat în instanța de judecată și, deocamdată, nu exista alte persoane bănuite.

„Am dispus scoaterea lui de sub urmărire penală. Din păcate legislația Republicii Moldova oferă posibilitatea persoanei care are statut de bănuit sau învinuit să spună orice dorește, fără să fie trasă la răspundere”, a spus Ion Caracuian.

De asemenea, potrivit PCCOCS, ancheta continuă, iar una dintre versiunile care sunt documentate este că banii găsiți ar aparține unor persoane implicate într-o schemă de contrabandă cu țigări.

Amintim că, pe 18 aprilie, într-un camion care încerca să intre în țară pe la vama Leușeni au fost găsite mai multe cutii cu bancnote în valută străină, suma totală transportată depășind 1,5 milioane de euro. Atunci, la aproape o lună după ce Serviciul Vamal a descoperit banii, un tânăr moldovean, Adriano Dulgher, plecat de mai mult timp în Marea Britanie, a apărut în spațiul public și s-a declarat proprietar al banilor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button