fbpx

foto | Și-au văzut eroii la chip. Fotografiile medicilor din prima linie, expuse pe holurile Spitalului Republican

Le cunosc numele, le deosebesc după voce și chiar după pași, însă nu i-au văzut niciodată la chip pe cei, care zi de zi au grijă de sănătatea lor și depun un efort supraomenesc pentru a-i salva. Pacienții internați în cele cinci secții ale Departamentului COVID – 19 din cadrul IMSP SCR Timofei Moșneaga” au văzut personalul medical pe fotografiile expuse pe holurile secțiilor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Panoul cu pozele lucrătorilor afișat în secții a fost o surpriză atât pentru pacienți, cât și pentru angajații Departamentului. Împreună, aceștia au avut un motiv de bucurie și o doza bună de emoții pozitive.

„Extraordinar! Până acum îi vedeam doar în costume de protecție și nu ne dădeam seama de frumusețea chipurilor lor. Vedeam doar frumusețea sufletelor și bunătatea pe care o emană zilnic. Ne închinăm în fața lor pentru efortul ce îl depun. Frumusețea și gingășia pe care am văzut-o astăzi ne-a lăsat extraordinar de surprinși. Într-adevăr, în aceste costume, măști, se ascund așa suflete plăpânde, frumoase și drăgălașe”, a spus cu lacrimi în ochi o pacientă.

Pacienții au avut ocazia să vadă fețele celor care au grijă de ei de la intrarea în secțiile COVID-19 și până în momentul însănătoșirii.

„Și în echipamentele de protecție și fără, aceste sunt chipurile oamenilor, ce ne salvează viețile. Le suntem recunoscători și ne închinăm până la pământ pentru munca lor! Și eu sunt medic și consider că mai demn decât comportamentul personalului medical nu există nimic. Au o atitudine minuantă față de noi, pacienții. Ne oferă un tratament eficient, fac totul pentru a ne salva” a declarat o altă pacientă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button