Trei milițieni transnistreni, din orașul Bender, au fost reținuți în satul Crasnoarmeiscoe din raionul Hâncești, aflat chiar la granița cu România. Aceștia încercau să răpească un locuitor al comunei pentru o presupus delict.
Informația ne-a fost confirmată de către colaboratori ai Inspectoratului de Poliție Hâncești. Deocamdată nu cunoaștem care a fost motivul pentru care aceștia doreau să-l rețină pe locuitorul raionului Hîncești și cum a avut reținerea acestora de către polițiștii moldoveni.
Contactat de Moldova.ORG, Eduard Harunjen, prim-adjunctul Procurorului General, a refuzat să ne ofere mai multe detalii, menționând că la moment sunt desfășurate investigații pentru a stabili toate detaliile cazului.
Menționăm că nu este primul caz de acest fel. În luna aprilie a acestui an, două persoane din satul Vertiujeni, raionul Florești au fost reținute de către patru milițieni transnistreni care au intrat în casa familiei și i-au încătușat pe cei doi.
imagine simbol