(video) Irina Vlah: Eu învăț limba română și toți cetățenii trebuie să o facă. Așa demonstrăm respectul pentru țara noastră!

În fiecare zi, inclusiv în weekend, deja de un an de zile, la ora 6:00 dimineața, Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah începe ora de limba română. Bășcănița a povestit, într-UNIntreviu de la UNIMEDIA, că această emisiune este prima în limba țării sale.

Foto: UNIMEDIA

,,Dacă o să învățăm această limbă frumoasă și o să o vorbim corect, vom demonstra respectul față de limba oficială a statului, iar noi trebuie să creem condiții pentru ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să învețe și să o vorbească”, a declarat Irina Vlah.

Deși a fost anterior deputată din formațiuni cu viziuni de stânga, Guvernatoarea Găgăuziei spune că vorbește „limba română”, iar polemicile pe acest subiect trebuie oprite pentru totdeauna.

,,Am învățat limba română încă de la școală, dar nu a fost suficient pentru mine, apoi am avut multe încercări când am lucrat la Parlament, când am făcut doctoratul. Am ales să cunosc limba română pentru ca să fiu și un exemplu pentru oamenii mei. Eu sunt conducător și trebuie să discutăm și să înțelegem că trebuie să cunoaștem limba țării noastre.

Am un an de când am început să învăț limba română, cu profesoara mea, dar și cu fiica mea, care cunoaște trei limbi”, a mai povestit Irina Vlah.


Pub