(video) Medic ginecolog, șantajat de un cuplu: Le-a plătit o mie de euro ca să nu-i „strice reputația”

O femeie de 31 de ani și un bărbat de 35 ani, ambii din Anenii Noi, au pus la cale o schemă de șantaj a unui medic ginecolog, manifestată prin amenințări despre răspândirea unor știri defăimătoare și publicarea reportajelor despre funcția și activitatea pe care acesta o desfășoară.

Foto: politia.md

Astfel, pentru a nu-i fi prejudiciată imaginea, la 23 noiembrie curent, victima a transmis suma de 1000 de euro. În scurt timp, prin aceleași acțiuni de amenințare, suspecții au cerut victimei transmiterea sumei de 2000 de euro.

Acțiunile ilegale ale acestora au fost documentate timp de o lună de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Botanica, iar la 8 decembrie, suspecții au fost reţinuţi în flagrant în timp ce primeau suma de 20 000 de lei de la victimă.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru infracțiune de ”Șantaj”, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani sau amendă de până la 117 500 lei.

politia.md / Sursa:politia.md


Pub