„Ghici cine vine la cină?” În ajunul summitului UE de joi și vineri, premierul britanic Boris Johnson a călătorit miercuri la Bruxelles, pentru o cină în tête-à-tête cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
I s-a spus „Cina cea de Taină”, însă în engleză, unde respectiva scenă biblică este numită „The Last Supper”, evenimentul capătă o valență mai dramatică.
În practică, pare puțin probabil ca cei doi să reușească în această seară, la o cină, ceea ce n-au izbutit în patru ani echipe de zeci de negociatori și experți. Marți, de altfel, în fața miniștrilor afacerilor europene, negociatorul UE Michel Barnier nu și-a ascuns pesimismul.
Cu toate astea, circa 98% din punctele de divergență ale Brexitului, strânse într-un document de 800 de pagini, au fost deja rezolvate. Cu totul, au rămas trei mari chestiuni neîncheiate: regulile precise ale competiției; pescuitul; și cum va decurge supravegherea aplicării regulamentelor și rezolvarea conflictelor.
Ba chiar, pentru a-și arăta bunăvoința, guvernul lui Johnson a anunțat că va scoate toate clauzele neplăcute din proiectul de lege care a stârnit vâlvă recent, prin care se decidea că legea britanică are precădere asupra legislației internaționale sau europene. E vorba în primul rând de Irlanda de Nord și de frontiera solidă pe care Londra ar dori să o instaleze acolo, ceea ce Europa refuză să accepte.
Chestiunea Irlandei de Nord
Europa a dorit, pentru Irlanda de Nord, ceea ce e numit „backstop” și care nu e altceva decât un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care frontiera să poată fi păstrată deschisă. Altfel zis, pentru a evita ridicarea unei adevărate frontiere solide în Irlanda, Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală cu UE, permițând fluxul de mărfuri și oameni între Irlanda de Nord și statul irlandez ca și până acum.
Conservatorii și ceilalți partizani ai Brexit-ului doresc însă un backstop strict limitat în timp, pentru că pe durată rămânerii în uniunea vamală cu UE, Londra nu va putea încheia acorduri de liber-schimb cu alte țări. Rezultatul ar fi așadar exact opusul celui promis înainte de Brexit: Anglia n-ar mai fi în UE, nu ar mai participa la luarea deciziilor comune, dar nici nu își va fi luat înapoi suveranitatea, din moment ce nu va putea încheia acorduri bilaterale cu terțe țări.
Prin noua sa legislație, deocamdată suspendată, guvernul lui Johnson e astfel pe cale să încalce acordul de Good Friday (Vinerea Mare) din 1998 care a pus capăt ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la două decenii de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, lungă de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.
Joe Biden, care ține foarte mult la rădăcinile sale irlandeze, sprijină cauza irlandeză
Limbile rele pun însă noua flexibilitate a guvernului lui Johnson nu atât pe faptul că s-ar fi lăsat convins de argumentele europene, cât mai ales pentru că are un ochi ațintit spre Washington. Viitorul președinte SUA Joe Biden, care ține foarte mult la rădăcinile sale irlandeze, sprijină cauza irlandeză și a anunțat deja că găsește că o frontieră acolo ar fi inacceptabilă.
Joe Biden se arată astfel la fel de interesat ca UE în menținerea statu-quo-ului la care s-a ajuns în Irlanda de Nord prin acordurile din Vinerea Mare.
