Anchetă în Rusia după ce avionul destinat să-l protejeze pe preşedinte în caz de război nuclear a fost călcat de hoţi

by D M
Distribuiti mai departe...

Poliţia rusă şi Kremlinul au anunţat miercuri deschiderea unei anchete după furtul de echipamente care se aflau la bordul unui avion militar prevăzut să servească drept punct de comandă în caz de conflict nuclear şi refugiu pentru preşedinte şi alţi înalţi responsabili din conducerea ţării, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a calificat incidentul drept „situaţie de urgenţă” şi a cerut măsuri „pentru ca aşa ceva să nu se mai repete”.

Într-un comunicat, filiala Ministerului rus de Interne din regiunea Rostov-pe-Don (sud) a confirmat că a primit sesizarea privind furtul de pe un aeroport al unei companii din oraşul Taganrog.

Potrivit autorităţilor, materiale în valoare de „peste 1 milion de ruble (11.200 de euro) au fost furate dintr-un aparat Iliuşin Il-80, fără alte precizări cu privire la natura echipamentului furat.

Agenţia de presă rusă Interfax, citând o sursă anonimă, indicase anterior că au dispărut în special echipamente radio de la bordul aparatului care se afla de la începutul anului 2019 în reparaţii şi lucrări de modernizare.

Canalul rusesc de televiziune REN-TV afirmase marţi că 12 persoane au fost interogate de poliţie, adăugând că hoţii au lăsat în urma lor amprente ale degetelor şi de încălţăminte.

Contactate de AFP, Ministerul rus de Interne şi compania de stat Beriev, unde a avut loc furtul, au refuzat să comenteze.

Realizat pe baza avionului Il-86 din anii 1980, în epoca sovietică, Il-80 este destinat să servească drept centru de comandament aerian şi refugiu pentru înalţi responsabili din conducerea ţării, între care preşedintele, în caz de război nuclear.

Conceput să poată rezista la o undă de şoc atomică, aparatul este lipsit de hublouri şi are ferestre doar în carlingă.

Potrivit mai multor mass-media, Rusia dispune doar de patru astfel de aparate. Supranumite „avioane ale Judecăţii de apoi”, ele sunt echivalente în SUA cu E-4B Nightwatch, construit de Boeing.

Expertul militar rus Pavel Felghengauer apreciază că metalele preţioase conţinute în aceste echipamente ar fi „motivul cel mai probabil” al furtului.

„Există o întreagă economie subterană pentru extragerea aurului şi argintului din vechile echipamente sovietice”, a indicat el pentru AFP , afirmând că „nu este sigur” ca acest aparat să poată să fie utilizat din nou, dată fiind vechimea sa.

Un alt expert rus, Mihail Hodarenok, a afirmat la rândul său pentru site-ul informativ Gazeta.ru că acest incident ar putea fi periculos, întrucât constituie „o scurgere de informaţii foarte confidenţiale”.

Specialist în probleme militare la Şcoala superioară de economie din Moscova, Vasili Kaşin, susţine că „vor cădea capete” după acest furt, dar că nu trebuie exagerată dispariţia „vechilor fiare sovietice”.

sursa: AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.