Contestată la CC, legea privind terenul Stadionului Republican a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare

Legea prin care terenul fostului Stadion Republican a fost întors în proprietatea statului a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial. Asta chiar dacă există sesizări la Curtea Constituțională pe marginea acestei legi, depuse de Platforma DA și Partidul Democrat. legea a stârnit și critici dure din partea Ambasadei SUA la Chișinău, care a vrut să-și construiască un nou sediu pe acel teren.

Foto: UNIMEDIA

Legea care nu permite alte construcții decât obiective cultural-sportive pe terenul fostului Stadion Republican a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, a anunțat pe pagina sa de Facebook, deputatul socialist, Nichita Țurcan.

Nichita Turcan / Sursa:Facebook

Deputații PSRM și cei din Platforma Pentru Moldova au decis, pe 3 decembrie 2020, că terenul unde a fost Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, iar pe spațiul acestuia vor putea fi construite doar obiective sportiv-culturale.

La rândul lor, Statele Unite și-au exprimat regretul și au criticat adoptarea de astăzi a legislației de abrogare a Legii nr. 151 din 2018, ce autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite pentru construirea unui nou Complex al Ambasadei. „Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău.


Pub