În 3 decenii, Republica Moldova nu a reușit să iasă în totalitate din acel trecut, sovietic, care ne tot trage înapoi. Clădirile lipsite de culoare, fără o gândire arhitecturală, ne menține în anturajul socialist.

„Era un șablon, un standard de apartamente. Era o zicală în timpul sovietic: „În ce țară proiectele sunt diferite, dar casele totuși identice?”. Chipurile proiectele erau diferite, dar în final aveam același peisaj, care încă îl avem și astăzi în Chișinău - „ hrușciovce și brejnevene””, povestește istoricul Sergiu Musteață.

Potrivit lui, clădirile pe care le mai vedem în număr extrem de mare și acum au apărut treptat. Primele au venit blocurile în care se trăia „la comun”, unde mai multe familii foloseau aceeași bucătărie și cameră de baie. Apoi hrușciovka, unde familiile beneficiau de bucătărie personală, foarte minusculă. Pereții erau foarte subțiri, rezistența sonoră era deloc asigurată. Unele nu aveau băi, dar aveau totuși un lavoar.

„Toți cei născuți în Uniunea Sovietică își amintesc de viața în „comunalkă” - era o familie mare, dar viață privată și intimitate practic nu exista, din perspectiva în care o privim noi astăzi. Dar atunci se percepea altfel, era un model de fericire alimentat de politica sovietică ce se baza pe „toți suntem la fel, o mare familie”.

Viața la oraș era percepută diferit, că astea sunt condițiile, altfel nu, pentru proletariat. Însă erau și casele pentru nomenclaturiști, cu odăi foarte spațioase și alte condiții, deci erau cu totul alte standarde”, povestește Musteață.

„Probabil și posibilitățile economice erau de așa natură că puteau să construiască doar astfel de apartamente. În plus, viața intimă în socialism era diferită decât cea pe care ne-o imaginăm noi acum.

În nordul Bucureștiului, nomenclatura comunistă a ocupat un cartier, care ajunsese în perioada lui Nicolae Ceaușescu să fie închis de bariere. Intrau doar cu permis și cei care locuiau în acele reședințe. Nu erau acolo alte puncte gen magazine, restaurante, teatre. Totul se făcea prin puncte de comandă, cu listă clară. Această societate mică era ferită de cozi, se intersectau foarte puțin cu ceilalți. Oamenii de rând nu puteau vedea ce este în acele case. De aici și reacția foarte vulcanică atunci când au intrat în vilele lui Ceaușescu, pentru că nimeni nu-și imagina că sunt niște oameni care trăiesc complet diferit”, a povestit Cosmin Năsui, critic de artă din România.

Deși mulți își amintesc cu nostalgie de viața la comun, adevărul este că puțini ar vrea cu adevărat să revină la acele condiții.

„Discursul oficial era promovat pe familie mare, interesant să se locuiască împreună. În realitate însă este clar că sunt situații absolut diferite. Nu putem generaliza. Să vedem în rapoartele organelor de drept, câte conflicte erau între vecini, dar iarăși nu putem generaliza. Abordările trebuie să fie pe detalii, aveau sau nu baie în general? Cum împărțeau bucătăria, dacă o aveau? Totuși când au venit hrusciovcile s-a făcut un salt. Erau deja nouă etaje și se instala lift, ceea ce în comunalkă nu era. Da, poate vecinii își dădeau unul altuia ultimul chibrit din casă, dar la sigur erau și bătăi, ură”, crede istoricul Musteață.

Totuși de ce oamenii sovietici erau mulțumiți de ceea ce aveau? Pentru că nu știau în general că se putea și altfel și erau rare ocaziile să vezi și altă partea a lumii din acea perioadă.

„Speranța de îmbunătățire a spațiului de trai nu era practic. Ei se bucurau că au ajuns să primească aceste apartamente. Iată și cozile enorme de a primi apartament de la stat. O mătușă de a mea a fost în ospeție la cineva de la un minister și îmi amintesc cum îi povestea mamei mele: odăi spațioase, poduri înalte, baie, wc și apă caldă! Vă imaginați ce impresii au lăsat pentru cei care se spălau în lighean și mergeau în fundul grădinii la toaletă”, își amintește Sergiu Musteață

„Hrușciovcele - o binecuvântare și un blestem: Să nu faci 1600 de pași să gătești un borș, ci doar 500. Cât de bine să urci până la etajul 5 pe jos și doctorii asta recomandă. Era gândit foarte economic, grădinița și școala peste drum, astfel încât oamenii să muncească, iar copiii singuri să crească. Oamenii nu știau altă viață, de aceea acceptau tacit ceea ce aveau. Ei nu știau că poți să ai rampe, poți să ai lift, poți să nu ai glod”, explică urbanista Constanța Dohotaru.

„Aceasta este imaginea corupției și a nepăsării, nimeni nu a venit cu viziuni și au acceptat diferite proiecte, mansarde, anexe și nu mai e ușor să schimbi prea multe, pentru că există proprietatea privată. Dar autoritățile trebuie să vină cu un concept pentru a schimba această situație”, a menționat Musteață.

Primăria trebuie să facă evaluări și să aibă bani pentru asta, iar capitalismul ar avea soluții pentru aceste probleme, au concluzionat participanții la dezbaterea organizată de Radio Europa Liberă, cu sprijinul Ambasadei SUA.

---