(doc) PSRM vrea să abroge legea ce pune pe umerii cetățenilor furtul miliardului: Ce argumente se aduc

Partidul Socialiștilor a înregistrat un proiect de lege în Parlament prin care vrea să abroge actul prin care acoperirea fraudei bancare a fost pusă pe umerii cetățenilor. Proiectul este semnat de petru Burduja, Bogdan Țîrdea, Vladimir Golovatiuc și Corneliu Furculiță. „În decurs de 25 de ani, la o dobândă de 5% cetățenii vor întoarce o sumă dublă decât cea oferită drept credit, adică 25 de miliarde, față de 13 miliarde”

Foto: UNIMEDIA

Astfel, deputații socialiști cer abrogarea Legii Nr.235, din 3 octombrie 2016, potrivit căreia bugetul statului, adică cetățenii, întorc creditele de urgență debursate în timpul fraudei bancare. Autorii spun că în 25 de ani, la o dobândă de 5% bugetul statului trebuie să întoarcă 25 de miliarde de lei, față de 13 miliarde - suma creditelor oferite. „Acest fapt reprezintă o presiune enormă pe bugetul de stat”, afirmă autorii care cer abrogarea acestei legi.

Proiect / Sursa:parlament.md
Explicații / Sursa:Facebook/Alla Darovannaia

„BNM este o structură cu foarte mulți angajați, care își îndeplinesc zilnic funcțiile. Nu guvernatorul va executa, ci BNM va executa această lege”, a comentat deputata PSRM, Alla Darovannaia pe pagina sa de Facebook.

Legea ce ar urma să fie abrogată se referă la emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat nr. 807 din 17 noiembrie 2014 şi nr. 101 din 1 aprilie 2015. Este vorba despre întoarcerea garanțiilor de stat, acordate de BNM, atunci când se producea devalorizarea sistemului bancar. Actul stabileşte condiţiile de emisiune a obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat nr.807 din 17 noiembrie 2014 şi nr.101 din 1 aprilie 2015, acordate Băncii Naţionale a Moldovei de către Ministerul Finanţelor pentru garantarea creditelor de urgenţă.

Astfel, Ministerul Finanţelor emite şi transmite Băncii Naţionale a Moldovei obligaţiuni de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat nr.807 din 17 noiembrie 2014 şi nr.101 din 1 aprilie 2015, acordate Băncii Naţionale a Moldovei de către Ministerul Finanţelor pentru garantarea creditelor de urgenţă.

Volumul obligaţiunilor de stat emise va fi egal cu suma creditelor neachitate de către „Banca de Economii” S.A., BC „Banca Socială” S.A. şi BC „Unibank” S.A. Băncii Naţionale a Moldovei la data emiterii obligaţiunilor de stat.

Obligaţiunile de stat vor fi emise la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la 13 583 717 000 lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.


Pub