Curtea Constituțională suspendă Legea privind Stadionul Republican

video-curtea-constitutionala-pre-1920×1020-c-default
Foto: ZdG

Curtea Constituțională a suspendat legea prin care terenul fostului Stadion Republican a fost restituit în proprietatea statului, pe spațiul acestuia urmând a fi construite doar obiective sportiv-culturale. Este vorba de legea мotată la 3 decembrie de deputații PSRM, cei ai Partidului „ȘOR” și ai platformei parlamentare „Pentru Moldova”.

„Curtea consideră necesară suspendarea acțiunii legii contestate pentru a verifica, pe baza unor indicii rezonabile, existența unor acorduri bilaterale încheiate de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii, în legătură cu transmiterea terenului pe care se găsește, actualmente, Stadionul Republican, în proprietatea Statelor Unite ale Americii pentru construirea pe acesta a edificiului unei ambasade potrivit Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018, abrogată prin legea contestată. Cu privire la domeniul afectat de legea contestată, Curtea reține că soluția suspendării este necesară pentru a evita prejudiciile și consecințele negative iminente pentru ordinea constituțională”, se menționează în hotărârea Curții.

Decizia de suspendare a acesteia a fost luată în baza unei sesizări semnate de deputații Platformei DA Dinu Plîngău și Maria Ciobanu.

Amintim că, în data de 3 decembrie, curent, deputații PSRM și cei din Platforma „Pentru Moldova” au decis în plenul parlamentului că terenul unde a fost Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, iar pe spațiul acestuia vor putea fi construite doar obiective sportiv-culturale. În acest sens, misiunea diplomatică venise cu o reacție prin care declara că Statele Unite regretă și critică această decizie care afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente