/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Rusia îşi consolidează capacităţile de luptă în Kaliningrad, invocând acumulări de forţe ale NATO la graniţa rusă

missing
07 decembrie 2020, ora 20:32

Rusia îşi consolidează capacităţile militare în enclava Kaliningrad şi a format deja o divizie autonomă de infanterie motorizată care include, între altele, un regiment de tancuri, a declarat luni un amiral al marinei ruse, invocând necesitatea de a răspunde la ceea ce el a calificat drept o acumulare de capacităţi ale NATO în apropierea frontierei ruse, relatează Reuters și Agerpres.ro.

Kaliningradul, deja puternic militarizat, este o regiune rusă la Marea Baltică, situată între Lituania şi Polonia, ţări membre ale UE şi NATO. Moscova a ocupat această regiune care făcea parte din Germania la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În prezent, Kaliningradul este baza Flotei Rusiei din Marea Baltică, iar avioane militare ruse şi ale NATO se interceptează deseori ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice.

Amiralul Flotei ruse din Marea Baltică, Aleksandr Nosatov, a declarat pentru Krasnaia Zvezda – ziarul armatei ruse – că această consolidare militară reprezintă un răspuns la acţiunile NATO, acuzând Alianţa Nord-Atlantică de desfăşurarea unei unităţi blindate de tancuri şi a mai multor unităţi tactice multinaţionale şi a altor unităţi de atac în vecinătatea frontierei vestice a Rusiei.

“Ca răspuns la această ameninţare, conducerea forţelor armate a fost obligată să ia măsuri. Una dintre acestea a constat în formarea unei divizii autonome de infanterie motorizată care s-a alăturat corpului Flotei din Marea Baltică”, a afirmat el.

“Noua unitate este compusă din regimente separate de infanterie mecanizată, artilerie şi tancuri”, a indicat Nosatov.

Amiralul rus a spus că în enclavă urmează să sosească 30 de tancuri noi T-72B3M , o corvetă navală echipată cu rachete de croazieră şi un număr neprecizat de avioane de vânătoare Suhoi SU-30SM.

El a mai afirmat că măsurile de consolidare a capacităţilor militare ruseşti din enclava Kaliningrad vor continua şi anul viitor.

Noua desfăşurare de forţe a Moscovei survine în timp ce legăturile între Rusia şi Occident au ajuns la cel mai scăzut nivel după Războiul Rece, tensionându-se îndeosebi după anexarea în 2014 de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, acuzaţiile de ingerinţă în alegerile americane din 2016 şi implicarea militară a Moscovei în Siria.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram