Pe banii noștri: Parlamentarismul e în floare

Săptămâna asta în Republica Moldova Parlamentarismul a înflorit. Când spunem parlamentarism, ne referim la proiecte de legi dubioase, adoptate în 5 minute, apoi la coaliții cu agendă dubioasă și în sfârșit, ne referim la tradiția de a distruge mobilierul Parlamentului prin olecuță de vandalizare.

LUNI, 30 NOIEMBRIE

Ziua a fost dominată de un singur eveniment esențial din țară și anume – conferința de presă a Maiei Sandu, președinta aleasă. Ea a spus presei că în acest an fiecare moldovean o să primească câte un președinte nou sub brad. Se va întâmpla pe 24 decembrie, tradițional. Astfel, Maia Sandu își va îndeplini una din promisiuni, și anume că „va fi președinte al tuturor”. Este de fapt și printre puținele promisiuni ce intră în atribuțiile prezidențiale ale Maiei Sandu.Ca o reacție la conferința Maiei Sandu, Socialiștii au venit cu ideea că Maia Sandu să-și asume „AMU’, CHIAR AMUIA TOATĂ RESPONSABILITATEA” de a guverna. Aceștia au zis că sunt chiar și gata să dea votul lor în Parlament pentru un guvern propus de Maia Sandu. Socialiștii, care în continuare conduc tot ce se află în țară, incusiv Guvernul și Parlamentul, par că vor să plece subit de la guvernare. E ca și cum ar forța, printr-o angajare de răspundere, plecarea de la guvernare.

MARȚI, 1 DECEMBRIE 

Este ziua României, iar în țară în această zi au răsunat o serie de mesaje dedicate țării vecine. Totuși, cel mai impresionant mesaj a venit din partea cetățeanului român Vasile Bolea, care a înregistrat mai multe proiecte de legi dedicate limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova și, desigur, legate de legea anti-propagandă. Prin aceste proiecte, Bolea a vrut să aducă un omagiu statului român, dar și să arate că cetățenia română o poate obține oricine, indiferent de cât de anti-român ești ca viziune politică și ca acțiune, demonstrând astfel că autoritățile române sunt deosebit de tolerante.

Între timp rușii sunt extrem de nemulțumiți de o declarație a Maiei Sandu cu privire la retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Și asta, în contextul în care acest mesaj a fost făcut de toți liderii moldoveni, oficiali, șefi de colhoz și chiar Igor Dodon. Asta demonstrează un singur lucru – că în sfârșit Moscova a ajuns acest mesaj. Ce să-i faci, e cam departe capitala Federației Ruse.

MIERCURI, 2 DECEMBRIE 

Încurcătură mare în procesul de împachetare a bagajelor lui Igor Dodon. Acesta, din greșeală, a pus în bagaje și controlul asupra Serviciului de Informații și Securitate. Mai precis, deputații PSRM și Șor au promovat încă de miercuri un proiect de lege ce trece SIS-ul din subordinea președintelui în cea a Parlamentului. Este de fapt o inversare a măsurii adoptate în 2019, fără prea multe întrebări, explicată prin faptul că „lui Dodon îi trebuie”. Acum, lucrurile sunt puse înapoi de aceeași deputați, având aceeași explicație – „lui Dodon îi trebuie”.

Este practic o politică similară cu un moldovean ajuns la o nuntă moldovenească. Atunci, pe la final de nuntă, se scot caserole și se începe a pune în ele ce mai rămâne pe masă. Iar SIS-ul a rămas pe masă, și caserola lui Igor Dodon este destul de mare, mai ales că încap în ea și 51 de deputați în Parlament, exact cât o majoritate Parlamentară.

JOI, 3 DECEMBRIE  

Bătălie de… idei la Parlament, în care mai mulți deputați nu au fost de acord cu mai mulți alți deputați. Mai pe scurt, primii deputați au venit cu o serie de argumente, bazate pe faptul că ei nu se află în nici o alianță, dar au cumva 51 de voturi. Al doilea grup de deputați a venit cu o altă serie de argumente, în care au explicat tribunei principale și celei de la prezidiu de ce nu trebuie anume astăzi să funcționeze.

Într-un final, cele două grupuri de deputați și-au explicat reciproc de ce această legislatură a Parlamentului trebuie să fie dizolvată. A zis atât PAS, și PPDA, și PDM, și Pro-Moldova, și chiar PSRM, Partidul Șor și chiar Pentru Moldova. Numai că ultimii din șirul anterior, la modul cum votează, parcă nu pare că nu prea ar vrea să fie dizolvată această legislatură.

VINERI, 4 DECEMBRIE

Ședință pe furiș la Parlament. Ședința a fost anunțată cu doar câteva ore, înainte de ora votului, la 15:00. Înainte de ședință, PSRM încă declară că nu este nici o coaliție cu Partidul Șor. Coaliția care nu există a schimbat brusc prezidiul, prin adăugarea unui nou vicepreședinte a Parlamentului, de la Partidul Șor, dar și a schimbat conducerea din mai multe comisii parlamentare de profil, printre noii președinți de comisie fiind și Marina Tauber. În ciuda a mai multor voturi comune, această coaliție nu există, pur și simplu.

ÎNTRE TIMP, ÎN MOLDOVA

În săptămâna când în multe alte țări europene se discută despre restricții în privința pandemiei de COVID-19, în republica Moldova am avut exact ce am scris mai sus, și anume: voturi dubioase și bătăi în Parlament și proteste în stradă.

Numărul total de cazuri de infecție cu coronavirus a ajuns la 114 mii în Moldova. Totodată, alți 2380 de moldoveni au decedat în urma pandemiei. Recordul de cazuri zilnice confirmate a fost bătut de două ori în ac

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.