Nume
Parola
Vizualizări: 2568
Vizită virtuală în Letonia: Totalizarea proiectului privind sprijinul Letoniei acordat regiunilor Moldovei în diminuarea urmărilor generate de pandemie
Online, 5 Decembrie 2020 — Rezultatele proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea regiunilor Moldovei prin îmbunătățirea rezilienței acestora în situații de urgență și atenuarea consecințelor pe termen lung ale COVID-19”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia, au fost prezentate sâmbătă, 5 decembrie, în cadrul unui webinar de totalizare, care a culminat cu o vizită virtuală a delegației din Republica Moldova în Letonia. La eveniment au participat peste 40 de parteneri din Moldova și Letonia implicați în implementarea proiectului.

Invitați de onoare la webinarul de totalizare a proiectului au fost ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, E.S. Uldis Mikuts, și ambasadorul Republicii Moldova în Letonia, E.S. Andrian Roșa.

În debutul webinarului, ambasadorul Letoniei, E.S. Uldis Mikuts, a menționat că țara sa are deja o bogată experiență de colaborare cu Republica Moldova în diferite domenii. În acest sens, diplomatul leton a menționat că Letonia și Moldova cooperează activ din anul 2005, fapt ce a rezultat cu 85 de proiecte comune implementate în valoare de peste 1 milion de euro. La rândul său, ambasadorul Republicii Moldova, E.S. Andrian Roșa, și-a exprimat recunoștința pentru suportul generos oferit țării noastre de către partenerii letoni și a urat succes colaborării moldo-letone.

Jevgēnija Butņicka, șefă de direcție în cadrul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia, care a moderat cele șase secțiuni ale webinarului, a menționat, printre altele, că actuala pandemie este o problemă pentru omenire, dar în același timp reprezintă și noi posibilități de dezvoltare.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat, în cuvântul său de salut, că Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și-a început colaborarea cu parteneri și regiuni din Republica Letonia încă în anul 2010. „În mod special, menționăm cooperarea ADR Nord cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia (VARAM), ce a rezultat cu numeroase acorduri de colaborare încheiate între administrații publice locale și organizații neguvernamentale din cele două țări. De asemenea, partenerii noștri din Letonia ne-a oferit consultanță în procesul de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Regională Nord. Delegații din țările noastre au participat la numeroase vizite de studiu și de lucru atât în Letonia, cât și în Moldova. Am organizat împreună mai multe ediții ale Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord și forumuri de afaceri și am desfășurat, în premieră, Ziua cooperării Letoniei cu Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Apreciem foarte mult suportul prietenesc pe care Letonia ni-l oferă în mod constant”, a relevat șefa ADR Nord.

Principalul produs al proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea regiunilor Moldovei prin îmbunătățirea rezilienței acestora în situații de urgență și atenuarea consecințelor pe termen lung ale COVID-19”este reconstrucția și modernizarea website-ului specializat www.investnorth.md, inițiat acum doi ani în cadrul unui proiect finanțat de Republica Cehă. Lucrările de reconstrucție a website-ului se află pe ultima sută de metri. „Prin intermediul acestui instrument de comunicare online urmează să fie facilitată atragerea investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord. Totodată, în acest mod va fi promovat potențialul economic și turistic al regiunii, publicului interesat oferindu-i-se informații relevante despre fiecare raion în parte”, a menționat Mariana Cebotari, specialistă în planificare la ADR Nord.

Platforma online www.investnorth.md a fost gândită să pună la dispoziția utilizatorilor săi informații relevante despre diferite tipuri de afaceri și turism; hărți digitale cu locații și oportunități de investiții în Regiunea de Dezvoltare Nord; posibilitatea înregistrării și participării la diferite evenimente și întâlniri tematice online, cum ar fi B2B; posibilitatea colaborării dintre antreprenorii moldoveni și letoni.

De asemenea, în cadrul proiectului moldo-leton au fost organizate mai multe webinare cu tematici diferite, în vederea consolidării capacităților actorilor regionali. Grație webinarelor organizate, am avut ocazia să preluăm bune practici din experiența Letoniei privind atragerea investitorilor prin intermediul soluțiilor IT, utilizarea Sistemului Informațional Geografic (GIS) în Republica Letonia și Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, precum și să desfășurăm instruiri online privind implementarea politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova pentru membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord.

Sprijinul financiar oferit Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova prin intermediul proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea regiunilor Moldovei prin îmbunătățirea rezilienței acestora în situații de urgență și atenuarea consecințelor pe termen lung ale COVID-19” se cifrează la 6255 de euro. Proiectul, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia, a fost implementat în perioada iulie-decembrie 2020.

www.adrnord.md