Cum combatem HIV/SIDA

Cum combatem HIV/SIDA

Cu sloganul „E în puterea ta să oprești epidemia HIV!”, în cadrul campaniei sociale „nedetectabil-netransmisibil”, în această perioadă se desfășoară activități de informare a populației despre problema HIV/SIDA, de promovare a testării în scopul cunoașterii statutului HIV, toleranței față de persoanele HIV pozitive, mobilizarea și implicarea comunităților în răspunsul la infecția cu HIV.

Este îngrijorător faptul că, în 2019, pe plan mondial au fost depistate 38 mln. de persoane afectate de această maladie, inclusiv 1,8 mln. de copii. În Republica Moldova, infecția cu HIV e sub supraveghere și monitorizare permanentă și se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul populațiilor cheie – persoane utilizatoare de droguri injectabile, homosexuali și prostituate. La începutul anului curent, au fost înregistrate 13.706 cazuri de infecție cu HIV. Incidența infecției cu HIV la 100 de mii de oameni în 2019 a fost de 22,99 cazuri (a. 2018 – 22,51). Conform datelor de laborator, în perioada 01.01.2020 – 31.10.2020 au fost confirmate 568 de cazuri noi de infecție.
Persoanele cu HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active. Predomină calea de transmitere heterosexuală.
R. Moldova a aderat la agenda ONU și s-a angajat să pună capăt epidemiei de SIDA până în 2030, în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. A fost elaborat proiectul Programului Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru anii 2021-2025. Fondul Global alocă mijloace financiare exorbitante pentru combaterea maladiei SIDA, beneficiari sunt 25 de mii de persoane din grupurile cu risc sporit de infecție. Pe parcursul ultimilor doi ani, în conformitate cu angajamentele țării de preluare treptată a finanțării de la donatorii externi la finanțarea din sursele bugetului de stat, au fost finanțate patru proiecte de reducere a riscurilor în rândul populației cheie, din fondul de profilaxie a CNAM în sumă de circa 3,5 mln. lei. Îndemnul și recomandările noastre sunt: protejați-vă, nu faceți pași nesăbuiți, sănătatea e în mâinile noastre, în corpul nostru. Faceți zilnic mișcare, minimum 30 de minute zilnic mers pe jos.
Respectați regimul zilei, alegeți alimentație dietetică cu multe legume, leguminoase și fructe. Este indicat de respectat cele trei mese principale și două gustări; evitați stresul, relaxați-vă fără surse de iradiere și informare stresantă, nocivă (televizor, telefon mobil cu două ore înainte de somn, acesta fiind lăsat într-o cameră alăturată pe timp de noapte), cu somn suficient revigorant – cu stingerea la ore mari și deșteptarea la oră fixă; beți apă caldă – circa 600 ml la deșteptare și un pahar cu 30 min. înainte de masă; în timpul trapezei nu se bea apă, doar puțin vin roșu cu apă și abia după o oră după masă se poate bea apă; cuget pozitiv, pentru menținerea și fortificarea imunității – indispensabile în perioada pandemiei de COVID-19.

Anatolie CIOCHINĂ, medic infecționist, Cantemir

You May Have Missed