fbpx

video, update | Protest în Piața Marii Adunări Naționale: „La pușcărie!”, „Jos mafia!” și „Anticipate!”

Mii de oameni s-au adunat la protestul din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, anunțat de președinta aleasă, Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

(update 12:20) Protestul a luat sfârșit, iar din boxe răsună „Bucurați-vă, prieteni” de Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

(update 13:19) Oamenii scandează „Anticipate”, „Jos mafia”, „Demisia” și „Noi suntem poporul”.

(update 13:17) Deputatul Igor Grosu: „Acest protest a fost ultimul avertisment. Dacă în următoarele ore Guvernul nu-și dă demisia și Parlamentul n-o să-și anuleze legile banditești, data viitoare o să asurzească”.

(update 13:14) A fost adoptată o Rezoluție a protestului.

(update 13:00) Într-un discurs de pe scenă, liderul Mișcării UNIREA, Dorin Chirtoacă, a declarat că Igor Dodon începe să semene tot mai mult cu Nicolae Ceașescu: „Ori va avea soarta lui Vlad Plahotniuc, ori soarta dictatorului român”.

(update 12:24) Fațada clădirii Guvernului este apărată de un cordon de cel puțin cinci rânduri de mascați.

(update 12:23) În fața manifestanților a ieșit liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu.

(update 12:22) Polițiștii au fost aplaudați pentru apărarea ordinii publice.

(update 12:21) Organizatorii protestului declară că la manifestație sunt prezenți peste 20.000 de persoane. Deocamdată nu există o estimare din partea autorităților.

(update 12:13) Sute de polițiști asigură ordinea publică la protest. Aceștia apără cu strășnicie clădirea Guverului. În fața intrării principale a fost plasat un cordon solid de mascați.

(update 11:59) Poliția informează că în acest moment este sistată circulația pe bd. Ștefan cel Mare în perimetru str. B. Bodoni – str. A. Pușkin în legătură cu acțiunile de protest din PMAN: „Cu titlu de recomandare, îndrumăm conducătorii auto să evite porțiunea de drum cu circulația sistată folosind străzile paralele bd. Ștefan cel Mare”.

(update 11:48) Maia Sandu ține un discurs în fața protestatarilor: „Dodon a format o majoritate PSRM-Șor, care este o găinărie. Această majoritate e formată din cei care au furat miliardul, din deputați care au reușit să se vândă de trei ori până acum, deputați care-l servesc pe Dodon”.

Potrivit Maiei Sandu, Dodon vrea să creeze haos în Republica Moldova, iar legile votate în ultimele zile nu sunt în interesul oamenilor, pun în pericol bugetul statului și slăbesc puterea președintelui ales.

Singurul mod prin care poate fi oprit acest dezmăț sunt alegerile parlamentare anticipate. Cea mai scurt cale spre anticipate e demisia Guvernului – a declarat Sandu.

Președinta aleasă spune că guvernanții corupți i-au determinat pe oameni să iasă în stradă pe timp de pandemie.

(update 11:45) În fața mulțimii au vorbit Igor Grosu (prim-vicepreședintele PAS) și Alexandru Slusari (prim-vicepreședintele Platformei DA). Ambii i-au cerut premierului Chicu să-și dea demisia pentru a putea fi declanșate alegeri parlamentare anticipate. „Nahren s pleaja!”, a spus Slusari spre finalul discursului său.

(update 11:17) Oamenii strigă „Jos corupția”, „Anticipate”, „Noi suntem puterea”, „Jos uzurpatorul”, „Șor și Dodon, la pușcărie”.

Ne-am adunat cu toții aici că să ne strigăm hoților „La pușcărie!”, „Jos mafia!”, a anunțat una dintre organizatoarele protestului, provocând mai multe scandări.

„Noi suntem poporul” și „Maia Sandu și poporul” sunt alte scandări folosite de mulțime.

Protestul să să înceapă, în timp ce mai multe coloane de cetățeni se alătură manifestanților din fața Guvernului.

Manifestația de astăzi este susținută de mai multe forțe politice, printre care PAS, Platforma DA, PDM, Pro Moldova, PLDM, PUN și Mișcarea UNIREA.

Manifestația, denumită „Apărăm votul și voința poporului”, a fost provocată de votul din Parlament pentru unele proiecte de legi precum este cel al transmiterii SIS din subordinea Președinției în cea a Parlamentului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button