image
Sursa foto: jobilist.md

Directorul unei companii imobiliare, trimis în judecată, după ce ar fi încercat să scoată din țară peste 84.000 de euro

Directorul unei companii imobiliare va compărea pe banca acuzaților pentru tentativă de contrabandă cu valută, estimată la peste 1,7 milioane de lei. Procuratura raionului Hâncești a finalizat și expediat în judecată dosarul de învinuire a acestuia.

„Acțiunile ilicite ale inculpatului au fost deconspirate pe 11 noiembrie, de către inspectorii vamali ai Postului Vamal Leușeni, în momentul în care acesta încerca să scoată, prin contrabandă, din Republica Moldova suma de 84.450 de euro”, informează Procuratura Generală.

Fiind audiat de procurori, acesta a refuzat să dea declarații, făcând uz de acest drept procesual.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală mijloacele valutare depistate au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului, cu dispunerea lor pe contul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA.

Inculpatul este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Noutăţile partenerilor

comentarii: