image
Sursa foto: Getty Images

Ce-i poate oferi PSG lui Leo Messi pentru a-l convinge să semneze. Neymar a făcut deja primul pas

Neymar a oferit declarația lunii, miercuri seară, după Manchester United-PSG, scor 1-3 care a pus pe jar întreaga lume a fotbalului. Starul brazilian a spus că în sezonul viitor va fi iar coleg cu Messi, astfel că s-a dat ”verde” și la speculații.

Posibilul transfer al lui Leo Messi la PSG nu este însă de natură science fiction. Presa din Spania a scris despre asta și chiar a oferit argumentele prin care parizienii îl pot face pe argentinian să schimbe macazul în vara viitoare.

Este limpede faptul că Leo Messi își termină contractul cu Barcelona la finalul acestui sezon. Rămâne de văzut dacă va fi convins să semneze un nou contract sau va da curs unei alte oferte.

PSG este clubul capabil să se lupte cu Manchester City pentru a-l convinge pe starul catalanilor, ba chiar are și argumente în plus. În primul rând, francezii au forță financiară, grație investiției Qatarului. Însuși Nasser Al-Khelaïfi s-a declarat un fan de-al decarului, așa că nu ar fi deloc zgârcit să negocieze și să coopereze cu Leo.

Apoi, nu trebuie dat la o parte faptul că PSG are o echipă competitivă în acest moment. Finalista UEFA Champions League are un lot echilibrat valoric pe toate compartimentele, astfel că Messi ar găsi acolo un mediu prielnic de a se lupta pentru noi trofee.

Dacă ne raportăm și la vârsta sa, 33 de ani, lui Messi s-ar putea să-i convină mai mult Ligue 1 decât Premier League, care este un campionat mult mai solicitant. În Franța, PSG luptă de câțiva ani cam singură pentru cununa cu lauri, astfel că este mai lejer acolo din acest punct de vedere.

Nu în ultimul rând, Parisul este un puternic centru turistic al lumii, un loc atractiv pentru toți fotbaliștii. Așadar, PSG are argumente pentru a-l face pe Messi să semneze marele contract, atât de mult așteptat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: