Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputat PDM îndeamnă deputații din…

Deputat PDM îndeamnă deputații din opoziție ca, împreună cu democrații, să înainteze moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu

Deputatul Partidul Democrat (PDM), Nicolae Ciubuc, i-a îndemnat vineri, printr-un mesaj postat pe Facebook, pe deputații din Parlamentul de la Chișinău ca, împreună cu democrații, să semneze și să înainteze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu.

În argumentarea propunerii, Ciubuc menționează în mesajul său că se vede o „degradare totală în actuala configurație parlamentară”.

Nu văd altceva decât frustrări, orgoliu, și, desigur, agonie. Majoritatea PSRM-Sor continuă spectacolul absurdului si haosului. După ce ieri au votat contrar tuturor normelor legale, sfidând bunul simt, mai multe legi controversate și scheme, astăzi cei care până nu demult făceau figurații anti-dodon, și-au primit următoarea parte a recompensei pentru voturile de ieri.

Degradare totală în actuala configurație parlamentară. Voința oamenilor este călcată în picioare, iar năzuinţele lor sunt tranzacționate fără nicio jenă. Fără nici o îndoială acest Parlament trebuie urgent trimis în demisie, chiar dacă există șanse ca următorul legislativ să nu fi mai breaz. O lege a “lustrație”, până la organizarea alegerilor anticipate este necesară și în privința deputaților transfugi, drept condamnare pentru desfrânarea și desfigurarea sistemului şi proceselor politice din ţară.

În condțiile în care toți își doresc alegeri anticipate, Stimați, încă, colegi din actualul parlament, din toate fracțiunile, haideți să declanșăm acest proces. În situația în care Guvernul nu pleacă în demisie, totul este în mâinile noastre. Declarăm și semnăm cu toții, o moțiune, prin care retragem încrederea actualului Guvern. Pentru o moțiune, Legea indică minim 1/4 din deputați. Ce ne încurcă să semnăm toți această moțiune. O scrim împreună… La sigur, până la înregistrarea ei oficială guvernul își va da demisia. În caz contrar, dorința de alegeri anticipate este una mimată”, a scris Ciubuc pe Facebook.

Partidul Democrat a calificat vineri decizia deputaților PSRM – Șor de a o demite pe democrata Monica Babuc din funcția de vicepreședinte al Parlamentului și înlocuirea ei cu deputatul Partidului Politic Șor, Vladimir Vitiuc, drept un abuz.

Într-un mesaj postat pe Facebook democrații au declarat că prin această acțiune PSRM și Partidul Șor „au înlocuit profesionalismul cu servilismul”.