„Bătălia cărților”. Finaliștii vor participa la ultima etapă a concursului literar

Bătălia-cărţilor
Foto: clujescu.ro

Concursul „Bătălia cărților” a ajuns la final, la cea de-a VI-a ediție, care se va derula pe parcursul a două zile.

Acesta se va desfășura online sâmbătă, 5 decembrie la ora 11.00. Competiția va încadra segmentul copii (11-14 ani), iar duminică, 6 decembrie, vor concura cititorii ce reprezintă segmentul adolescenți (15-18 ani).

Etapa finală, numită sugestiv „Convinge-mă să citesc”, constă în prezentarea unei cărți preferate din lista citită în număr de 10 cărți, aceasta realizându-se în modul cel mai ingenios și original. Finalistul va fi denumit cu cel mai demn, frumos și triumfător titlu, cel de CITITORUL ANULUI 2020.

Participanții vor fi jurizați după:

# originalitatea expunerii;
# utilizarea termenilor literari;
# puterea de argumentare a cărții prezentate.

Acest titlu va fi desemnat de către membrii juriului, constituit din specialiști cu o bogată experiență în desfășurarea și aprecierea unor asemenea concursuri:

# dr. Mariana Harjevschi, director general, BM „B.P. Hasdeu”;
# Maria Pilchin, șef Biblioteca Centrală, BM „B.P. Hasdeu”;
# Lidia Grosu, scriitoare, profesor universitar;
# Victoria Fonari, dr. conf., membru al Uniunii Scriitorilor din RM;
# Elena Butucel, director adjunct BM „B.P. Hasdeu”.

Menționăm că începând cu luna martie, când a avut loc lansarea acestei ediții, participanții ambelor categorii de vârstă au avut de citit câte zece cărți , au completat fișa de lectură și carnetul de lectură.

Concursul are drept scop stimularea lecturii și promovarea valorilor literare în rândul copiilor și adolescenților. Etapele Concursului s-au desfășurat în perioada martie – noiembrie 2020.

Evenimentul se va desfășura online, pe platforma ZOOM. Din motiv, că la concurs participă copii, link-ul nu este în acces public. Doritorii, sunt rugați să lase un mesaj la adresa: [email protected]

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente