(video) Maia Sandu, lăsată fără SIS: Instituția a fost trecută, din nou, peste drum, de la Președinție, în subordinea Parlamentului

Serviciul de Informații și Securitate a trecut din nou drumul. Instituția a trecut, din nou, în subordinea Parlamentului, de la Președinție, printr-un proiect de lege votat în două lecturi de către 51 de deputați.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, Președinta aleasă, Maia Sandu a fost lăsată fără o prerogativă de care a beneficiat șeful statului în funcție. Nemulțumită de inițiativă, Maia Sandu a chemat oamenii la protest, care și s-a desfășurat astăzi în fața Parlamentului.

Potrivit legii, SIS a trecut sub control parlamentar, iar directorul va fi numit în funcție de către Legislativ, pe un termen de 5 ani și nu de către șeful statului.

În iunie 2019, PSRM și ACUM au votat împreună un proiect prin care șeful Serviciului Informații și Securitate era numit de Președintele țării și aprobat de Parlament, iar instituția trecea astfel sub control prezidențial.

SIS a fost scos de sub control prezidențial în 2016.


Pub