03:44:50 18.04.2024
Stiri

Socialiștii nu văd „nimic TRAGIC și DRAMATIC” în ordinea de zi de astăzi a Parlamentului, contestată de opoziție, și o îndeamnă pe Maia Sandu să demită Guvernul Chicu

Actualitate 03.12.2020 13:05 Vizualizări1204 Autor: Ziarul National
Socialiștii nu văd „nimic TRAGIC și DRAMATIC” în ordinea de zi de astăzi a Parlamentului, contestată de opoziție, și o îndeamnă pe Maia Sandu să demită Guvernul Chicu


Deputații din fracțiunea parlamentară a socialiștilor îndeamnă opoziția, dar și pe președintele ales, Maia Sandu, să depună o moțiune de cenzură și să demită Guvernul Chicu, dacă nu sunt de acord cu politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 propusă de actualul Cabinet de miniștri.

„Noi, socialiștii, am spus că nu ne ținem de putere. Înaintați moțiune de cenzură, demiteți Guvernul și prezentați voi politica bugetar-fiscală. (...) Vreți un alt guvern, înaintați o moțiune de cenzură, dar voi nu doriți să vă asumați guvernarea”, a declarat astăzi Vlad Batrîncea, într-un briefing de presă organizat într-o pauză a ședinței Parlamentului.

CITIȚI și LIVE VIDEO // PROTEST în Parlament: Deputații din opoziție au BLOCAT TRIBUNA, după ce socialiștii și deputații Partidului „Șor” au lăsat pe ordinea de zi mai multe proiecte scandaloase

Batrîncea a anunțat că PSRM va susține toate proiectele Guvernului Chicu legate de bugetul de stat pentru anul viitor, pentru ca „țara să poată funcționa”.

Cât despre celelalte proiecte scandaloase introduse de socialiști în ordinea de zi de astăzi a ședinței Parlamentului, inclusiv cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul R. Moldova și cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, Bătrâncea nu vede nicio problemă, deși opoziția atenționează asupra unui „atac la adresa suveranității R. Moldova”.

CITIȚI și DOC // SCANDAL în Parlament: Subiectul privind acordarea unui statut special pentru limba rusă și anularea Legii antipropagandă au încins spiritele. „Coaliția ȘORDON funcționează ca ceasul”. Singurul deputat socialist care a votat ÎMPOTRIVĂ

„Nimic tragic și dramatic nu există”, a spus senin Batrîncea, afirmând că proiectele care se referă la Găgăuzia ar fi susținute de „experți ai OSCE și ai Consiliului Europei”, iar cea privind acordarea unui statut special limbii ruse în R. Moldova ar fi necesară după ce Curtea Constituțională a declarat „desuetă” vechea lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite în republica noastră.

CITIȚI și PSRM și ȘOR, „COALIȚIE” în Parlament împotriva amânării dezbaterilor la proiectele de legi care vizează bugetul de stat pentru anul 2021 și excluderea subiectului cu privire la subordonarea SIS-ului

Menționăm că ședința de astăzi a Parlamentului a fost întreruptă de două ori. Opoziția protestează împotriva a zece proiecte de legi abia intrate în Parlament, dar propuse pentru dezbateri la ședința în plen de astăzi și susținute de o coaliție a socialiștilor cu Partidul Șor.

Totodată, mii de cetățeni protestează în fața Parlamentului și scandează „Dodon la pușcărie”, „Jos mafia” și „Anticipate!”.

CITIȚI și LIVE VIDEO, UPDATE // Maia Sandu se ALĂTURĂ protestatarilor. „Veniți cu noi, vă FURĂ și pe voi”. Mii de cetățeni au venit la protestul din fața Parlamentului, după ce Maia Sandu a anunțat începerea „luptei” împotriva „grupării oligarhice Dodon-Șor”


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md