În plină pandemie, sute de oameni protestează în fața Parlamentului. Mesajele manifestanților

Irina Odobescu
03/12/2020
Captură: PAS Facebook

Sute de oameni s-au adunat în dimineața de joi în fața Parlamentului și protestează împotriva proiectelor promovate de deputații PSRM și cei din Partidul Șor, care se regăsesc pe agenda de joi a ședinței Legislativului. Printre subiectele sensibile care au nemulțumit protestatarii se numără scoaterea SIS din subordinea președintelui țării, dar și Legile privind Bugetul pentru 2021 și privind politica bugetar fiscală. Manifestanții scandează „Jos mafia”, „Jos alianța Dodon-Șor”, „Noi nu cedăm”, „Maia Sandu președintă”, „Noi suntem poporul”, „Anticipate”. Protestatarii cer demisia Guvernului Chicu și organizarea alegerilor anticipate. 

„La 15 noiembie curent cetățenii liberi au votat împotriva corupției. Azi alința Dodon-Șor încearcă să o lipsească pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, de competențe, pentru ca ea să nu poată lupta cu corupția. Ei încearcă iar să ne dezbine cu pretinsa problemă lingvistică. Eu sunt niște provocatori ratați. Maia Sandu a reușit să-i unească pe oamenii buni din țara aceasta”, a declarat Oazu Nantoi în fața manifestanților. 

Urmăriți live. Sursa video: Privesc.eu

„Ceea ce vrea să comită azi în Parlament alianța PSRM-Șor este o crimă contra oamenilor, o crimă contra tinerilor care vor să trăiască în țara asta, o crimă contra bătrânilor care vor să îmbătrânească alături de copiii lor. Oamenii acestei țări au spus la alegeri că vor să trăiască într-o țară normală, guvernată de oameni cinstiți. Noi le spunem Șor și Dodon la tomberon”, a scandat în fața mulțimii Andrian Băluțelu.

Foto: CIJM

 

„Vrem să vă mulțumim pentru sprijinul oferit, pentru că ați venit din toate raioanele țării. Noi suntem o forță. Noi suntem cei care decidem soarta acestei țări. Ceea ce au făcut astăzi pretinșii deputați arată cât e de mizerbilă această alianță. Jos alianța Dodon-Șor, ei se tem de puterea poporului pe care o are dna președintă. Singura instituție care poate pune punct corupției este SIS. Această structură poate informa președinta în regim prompt despre nelegiuiri”, a spus Rosian Vasiloi. 

După o oră și jumătate de protest, Maia Sandu s-a alăturat mulțimii. „Noi suntem aici pentru a ne apăra votul și democrația, pentru a apărat legea. Vrem o țară în care să avem dreptate. Să respectăm regulile, să purtăm masca și să păstrăm distanța. Aproape 10 luni Dodon și Guvernul lui au făcut totul pe dos. Din cauza lor avem un număr mare de bolnavi de Covid. Din cauza lor trebuie să ieșim în stradă în pandemie. Trebuie să rămânem uniți, pentru că ei s-au obișnuți să ne dezbine”, a spus Maia Sandu. 

Foto: CIJM

Precizăm că, după ce anul trecut deputații au votat un proiect de lege care prevede că Serviciul de Informații și Securitate să treacă în subordinea președintelui țării, acum socialiștii au schimbat macazul. Miercuri, deputații PSRM au aprobat în Comisia juridică un proiect de lege prin care SIS-ul să fie trecut sub control parlamentar. Drept reacție, președinta aleasă, Maia Sandu, l-a acuzat, în cadrul unui briefing, pe Igor Dodon, că încearcă abuziv să anuleze votul poporului și  a chemat cetățenii Republicii Moldova să protesteze în fața Parlamentului, pentru a opri „majoritatea oligarhică Dodon-Șor din tentativa de uzurpare a puterii”. 

Foto: CIJM

 

Irina Odobescu
03/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii