(video) Droguri păstrate la rece, alături de borcanele cu murături, depistate în urma unor percheziții. 5 suspecți, monitorizați timp de 2 luni

200 de grame de substanțe narcotice de tip „Hidroponică” și bani, obținuți din comercializarea drogurilor, au fost depistate și ridicate de oamenii legii, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile a 5 bărbați. Aceștia au fost sub lupa polițiștilor timp de 2 luni, timp în care au fost colectate probe concludente în privința lor. 4 dintre ei au fost plasați în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar unul este cercetat în stare de libertate.

Suspecții s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 20 și 24 de ani.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de polițiști și procurori la domiciliile figuranților, au fost depistate și ridicate circa 200 gr de substanțe narcotice de tip ,,Hidroponică”, mijloace financiare obținute în rezultatul comercializării drogurilor. Valoarea drogurilor depistate și ridicate constituie pe piața tenebră 30 000 lei.

Pachețelele cu droguri au fost ridicate, sigilate și expediate la CTJ-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor de rigoare.

Patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar unul este cercetat în stare de libertate. Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Totodată de către forțele de ordine sunt demarate acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea stabilirii şi reţinerii altor persoane complice la săvârşirea infracţiunii date.


Pub