Rusia: Senatul adoptă o serie de legi care acordă prioritate Constituţiei asupra tratatelor internaţionale

Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a adoptat miercuri o serie de legi care acordă prioritate Constituţiei Federaţiei Ruse asupra tratatelor internaţionale şi deciziilor interguvernamentale pe teritoriul Rusiei, relatează EFE şi RIA Novosti, citează Agerpres.

Foto: news.ru

Aceste legi au fost adoptate în cadrul reformei constituţionale aprobate de ruşi la 1 iulie, care stabileşte că tratatele internaţionale vor fi aplicate în Rusia numai dacă acestea nu contravin Constituţiei şi nu limitează drepturile şi libertăţile cetăţenilor ruşi.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a explicat la vremea respectivă că nu este vorba de o "situaţie excepţională" şi că o astfel de abordare există în Germania şi Marea Britanie, iar în SUA dreptul internaţional este secundar.

Pentru a aproba acest concept al preeminenţei Constituţiei asupra legislaţiei internaţionale de către Senatul rus, au fost operate amendamente la 115 de legi ruseşti şi aduse modificări la codurile civil, de familie, de procedură penală, arbitraj, procedură civilă şi proceduri administrative.

Şeful Comisiei pentru legislaţie constituţională şi construirea statului, Andrei Klişas, a indicat că punerea în aplicare a deciziilor adoptate de organisme interguvernamentale în baza unor tratate internaţionale va fi interzisă, precum şi aplicarea regulilor acestor tratate „dacă interpretarea lor contravine Constituţiei".

Potrivit acestuia, Rusia respectă în mod consecvent tratatele internaţionale pe care le-a ratificat şi susţine respectarea dreptului internaţional, doar că, în cazurile în care normele legale dobândesc o nouă interpretare a celei pe care o aveau la momentul ratificării şi contrazic Constituţia, implementarea lor în Rusia va fi în conformitate cu sistemul juridic rusesc.

Curtea Constituţională a Rusiei poate, în orice caz, să emită un aviz cu privire la posibilitatea executării deciziilor organelor interstatale care contravin Constituţiei, precum şi a deciziilor instanţelor străine şi internaţionale, inclusiv de arbitraj, dacă acestea contravin principiilor dreptului fundamental al Rusiei.


Pub