Flora Spontana – afacerea care a înflorit în pandemie

Pandemia i-a distrus afacerea, o agenție de organizare a evenimentelor, și a lăsat-o față în față cu o mulțime de timp liber și cu întrebarea: „ ce să fac mai departe?”. A revenit la cunoștințele acumulate la facultatea de psihofiziologie și la hobby-ul pe care l-a avut înainte de „era Covid-ului”. Astfel a creat brandul Flora Spontana. Vorbim cu Eugenia Boldescu, cea care anul trecut era prinsă în febra pregătirilor pentru Yard Sale, iar anul acesta creează ceaiuri din plante.

Eugenia, în toamna anului trecut la Chișinău, ai organizat evenimentul Yard Sale. Anul acesta, din cauza pandemiei, evenimentul nu are loc. În general, cum ți-a schimbat COVID-ul viața? 

Pandemia mi-a ruinat afacerea prosperă și mi-a lăsat mult timp liber. În acest timp liber eu am revenit la cunoștințele pe care le-am adunat toată viața, ceea ce era un hobby al meu. Am revenit la ocupația cu ierburile și la cunoștințele de la universitate despre tot ce ține de sănătatea omului. În timpul pandemiei, în tot acest timp care s-a eliberat, eu m-am ocupat de ierburi și de ceaiuri. Am format un nou brand – Flora Spontana. Deci a fost o pasiune care s-a transformat într-un brand. Din copilărie mi-a plăcut tot timpul să mă ocup de ierburi, la Universitate am căpătat niște cunoștințe despre biologia omului, dar toată viața nu am avut timp să mă ocup de asta. Acum pot să mă ocup de asta ca de un brand nou de ceaiuri, să studiez mai adânc și să vând ceaiuri.

Câți oameni sunt implicați în proiect? Cum vinzi produsele?

În acest proiect sunt implicată doar eu. Produsele le vând pe pagina de Facebook – Flora Spontană. Eu tot anul culeg plante, pentru că plante sunt câteva milioane de specii, care au  fiecare ciclul lor de dezvoltare – și în timpul iernii, și în timpul primăverii, și în timpul toamnei. Deci, aceste plante eu le strâng anul întreg, le usuc, le păstrez după tehnologia necesară. Și pe parcurs le combin între ele. Caut gusturile cele mai bune, formez combinații specifice pentru anumite boli sau dereglări sau dispoziții, stări și după aceasta fac eticheta, le ambalez și le vând.

Care este cel mai neobișnuit ceai pe care îl ai în vânzare?

Ceaiul care nu cred că la cineva poate fi găsit în altă parte este din frunze fermentate de vișin, care sunt combinate cu alte ierburi. Frunza fermentată de vișin are gustul specific unei vișinate. Deci, are gustul foarte plăcut și neobișnuit. Desigur, ceaiul are efect curativ. Pentru că fiecare plantă, care are rădăcină și floare, are efect curativ. Și frunzele de ceai simplu, pe care le cumpărați din magazin, tot au unele efecte curative. Ceaiurile din plante, cu o combinație reușită din două-trei-patru plante, pot îmbunătăți starea anumitor organe sau anumite procese din organism. 

Cât timp durează ca să faci un ceai din plante?

Poate să dureze și până la jumătate de an, pentru că dacă tu culegi flori de brustur sau de măceș primăvara și mai aștepți să crească niște flori de toamnă ca să le combini, poate să dureze să dureze și jumătate de an. Pentru că plantele nu cresc uniform, fiecare are ziua și timpul ei, și aici depinde de combinația inventată, de ce plante ai nevoie. Toate ceaiurile de la Flora spontana costă 100 lei. Se vând în vase de 100 grame, toate au gusturi deosebite și anumite beneficii. 

Reușești să-ți generezi venituri din acest proiect?

Desigur, ceaiul din plante are prețul său. Veniturile nu sunt mari, dar tot ce este deasupra zeroului, tot e bine.

Ce ceaiuri recomanzi în această perioadă a anului?

Aș recomanda să fie consumate ceaiuri care reglează și normalizează activitatea cardiovasculară, ceaiuri care ajută la normalizarea compoziției sângelui, ceaiuri din plante care curăță plămânii. Este bine să consumăm ceaiuri din plante care conțin vitamine, care ajută la starea normală a organismului.  

Чай для серых, ноябрьских дней, цветы лоха серебристого имеют такой сильный медовый вкус и аромат, в чашку даже не нужно…

Publicată de Eugenia Boldescu pe Sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Ce planuri ai pentru Flora Spontana în viitor?

Vreau ca această pasiune să se mențină, să adun, să culeg și să formez mai multe combinații interesante de gusturi, pentru că în primul rând ceaiul trebuie să fie gustos. Dacă ceaiul este gustos, el și folos mai mult aduce. Din punct de vedere psihologic devii mai fericit. Vreau să popularizez cunoștințele despre ierburi, pentru că lumea puțin cunoaște despre ceea ce crește în jurul nostru, să dezvolt blogul meu despre ierburi și natură. Și să ajung cu vânzări în unele magazine.

Ce ai recomanda celorlalte persoane care și-au pierdut jobul? 

Fiecare om, în afară de ceea ce face productiv la un moment dat, mai are și alte abilități și alte cunoștințe, alte opțiuni care sunt într-un anumit fel încă conservate și încă neexploatate. Deci, fiecare persoană trebuie să-și analizeze cunoștințele și să vadă ce încă nu a realizat din tot ceea ce cunoaște. Și să meargă pe calea de realizare a acestora.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.