Republica Moldova va avea pe 24 decembrie un nou președinte, odată cu validarea mandatului Maiei Sandu. Aceasta devine prima femeie în funcția de președinte aleasă în istoria țării. Până la ea, țara a fost condusă de 5 președinți care au avut mandate complete, fiind aleși fie de Parlament, fie prin vot universal. Totodată, alți doi președinți de Parlament – Mihai Ghimpu și Marian Lupu au deținut funcția de președinte interimar de țară timp de un an.
Ce au lăsat în urmă și prin ce s-au evidențiat conducătorii țarii de la independență până azi, vezi în continuare.
Mircea Snegur – președinte între 1990 și 1996
Fondarea funcției de președinte a Republicii Moldova. Până în 1990 nu exista o astfel de funcție, controlul efectiv al puterii în țară fiind deținut de către Secretarul General al Partidului Comunist din RSSM.
Snegur a devenit în iulie 1989 președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM. Pe 3 septembrie 1990, funcția sa este „elevată” la cea de președinte de țară, printr-un vot al Sovietului Suprem. Ulterior, în 1991, acesta devine și președinte după ce este ales de popor cu 98%, fiind singurul candidat la alegeri.
Președinte al independenței. În august 1989, din postura pe care o deținea (șef al prezidiului Sovietului Suprem al RSSM) a susținut adoptarea proiectului de lege care conferea limbii române statut de limbă oficială.
În primăvara lui 1991 a promovat boicotul referendumului unional pentru un nou tratat. Odată cu puciul din vara lui 1991, a promovat declararea independenței Republicii Moldova. Pe 27 august, 1991 este declarată independența de Sovietul Suprem la 27 august 1991. După independență, Sovietul Suprem devine Parlament.
Președinte cu oscilații ideologice. În perioada independenței, Snegur era susținut inclusiv de unioniștii de la Frontul Popular. Ulterior devine dușman politic al acestora. Totuși, mai târziu a creat un nou bloc electoral cu ei.
Inițial, Snegur a fost promotor al independenței exact cum doreau și cei de la Frontul Popular. Ultimii doreau unirea cu România. După independență însă, Snegur a avut o poziție statalistă, fiind împotriva Frontului Popular care promova unirea cu România. El a susținut și a fost susținut de Partidul Democrat Agrar. Împreună cu aceștia a promovat noua Constituție ce prevedea ca limbă de stat limba moldovenească. Totuși, din 1995, Snegur propune înlocuirea acestei denumiri cu „română”, iar treptat acesta pierde sprijinul agrarienilor, iar apoi pierde și alegerile sin 1996 în fața lui Petru Lucinschi, care a fost susținut de mai multe partide de stânga și centru stânga.
Președinte care a ratat realegerea. Snegur pierde alegerile din 1996.
A rămas în politică până în 2001, când partidul său nou, Partidul Renașterii și Concilierii nu a intrat în Parlament. A fost ales mai târziu președinte onorific al partidului Alianța Moldova Noastră.
Poreclit: Babacul. Porecla este dedicată faptului că Snegur, în funcție de președinte era primit festiv peste tot pe unde mergea în vizită.
Petru Lucinschi – președinte între 1996 și 2001
Politician tehnocrat Made in URSS. Caracterizat de thinktank-urile occidentale drept „un politician creat în nomenclatura comunistă, devenit o versiune moldonevească a unui politician occidental”.
Lucinschi a ocupat mai mult timp poziții înalte în conducerea Moldovei și Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În tot acest timp Lucinschi a fost lăudat pentru „rafinament” de contemporanii săi. Totodată, Lucinschi a devenit celebru și prin campania electorală ce avea ca slogan „Votează pentru un președinte deștept și frumos”.
Politician Pro-Moscova. Petru Lucinschi a fost văzut tot timpul ca un politician pro-Moscova, mai ales din cauza că a fost susținut în campanie de mai multe partide de stânga.
Un politician care a oscilat între a reprezenta interesele Moscovei în spațiul post-sovietic și ale Republicii Moldova la Moscova, potrivit Fundației Jamestown.
Președintele Crizei. În perioada mandatului lui Lucinschi a avut loc poate cea mai mare criză economică, socială, energetică din Republica Moldova.
Criza a prins autoritățile și clasa politică pe neprins de veste, iar Lucinschi, ce nu a dus până la capăt reformele promovate de Snegur, se afla în pline aranjamente post-electorale. În luna august 1998 are loc devalorizarea rublei, iar spre noiembrie cursul leu-dolar a săltat de la 6,5 la 10 lei într-o singură zi, provocând scumpiri în lanț. Comerțul cu Federația Rusă este blocat. În noiembrie Ucraina, principalul furnizor de energie electrică și-a redus livrările. Ucraineni s-au luat și liderii regiunii transnistrene care au deconectat curentul de la Centrala de Cuciurgan. În acea perioadă s-a redus livrarea curentului electric până la 18 ore pe zi la sate și 6-8 ore la orașe.
Președinte jucător. A încercat să fie un președinte activ pe plan politic, însă în final a pierdut, neajungând nici măcar să candideze pentru al doilea mandat.
A susținut inițial păstrarea Guvernului Sangheli, după care a „patronat” guvernul Ciubuc. În urma plecării lui Ciubuc vine Ion Sturza, prim-ministru cu ambiții pro-europene. Lucinschi a orchestrat demiterea acestui guvern de către Comuniști și Partidul Popular Creștin Democrat. Ulterior, în locul lui Sturza este pus Dumitru Braghiș, care practic a acționat mult timp ca „agent electoral” pentru realegerea lui Lucinschi. Doar că… alegeri prezidențiale nu au mai avut loc, pentru că s-a schimbat Constituția, iar președintele a început a fi ales doar de Parlament. Nu a mai cerut deputaților să fie reales, ci a plecat după ce și-a încheiat mandatul în 2001.
Președinte cu cedări. A făcut cea mai mare cedare în privința problemei transnistrene.
Pe 8 mai 1997, Lucinschi a semnat la Moscova un așa-numit document cunoscut ulterior drept „Memorandumul Primakov”. În conformitate cu clauza finală a memorandumului, relațiile dintre Republica Moldova și Transnistria vor fi dezvoltate în cadrul unui stat comun, în interiorul granițelor fostei RSS Moldovenești. Astfel, printre atribuții comune ale Chișinăului și Tiraspolului erau probleme precum: coordonarea deciziilor reciproce, în ceea ce privește inclusiv prerogativele delimitării frontierei, protejarea securității reciproce, participarea Transnistriei în procesul de realizare a politicii externe a Republicii Moldova. De asemenea, Memorandumul a dat dreptul Transnistriei de a efectua în mod independent activități economice externe. Semnarea acestui document, o cedare în fața Moscovei și Tiraspolului, nu a ajutat cu nimic, problema transnistreană rămânând nerezolvată și la 23 de ani de la acel memorandum.
Poreclit: Șmecherilovici. Este o încrucișare între cuvintele „șmecher” și patronimicul lui Petru Lucinschi în formă sovietică „Kirilovici”. Este desigur dedicată abilităților sale politice.
Vladimir Voronin – președinte între 2001 și 2009
Președinte cu legitimitate sporită, degradată în autoritarism. Voronin a fost ales de un Parlament cu 72 de voturi din Parlament prima dată. La realegere, a beneficiat de voturi de la mai multe fracțiuni, în total acumulând 75 de voturi.
Voronin a avut puterea absolută în țară timp de 4 ani, de la alegerile parlamentare din 2001 și până la cele din 2005. PCRM, partidul pe care-l conducea, avea în Parlament 71 de mandate, având capacitatea inclusiv de a modifica Constituția. PCRM a câștigat la alegerile din 2005 56 de mandate, iar Voronin a fost ales în funcția de președinte cu 75 de voturi, ce au venit din partea a mai multor partide ce erau în opoziție cu el. Pe tot parcursul celor 8 ani Voronin a coordonat activitatea și a Guvernului și Parlamentului, bucurându-se de o legitimitate sporită dată de cetățeni prin alegerile din 2001 și 2005. Totuși, adversarii săi l-au acuzat tot timpul de instituirea unui regim autoritar, bazat pe autoritatea unui lider politic aflat într-o funcție de conducere cum e cea de președinte, care controla toată puterea în stat pe verticală, deși constituțional nu avea acest drept.
I-a spus „Nu” lui Putin. Voronin a întors practic avionul lui Putin în drum spre Chișinău, odată cu refuzul său de a semna Memorandumul Kozak.
Planul Kozak, numit după inițiatorul său – Dmitri Kozak, a fost o propunere din 2003 ce viza o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria, prin constituirea a unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pentru încă 20 de ani (până în 2023) și reorganizarea Parlamentului într-un parlament bicameral. Practic, autoritățile din Transnistria și cele de la Chișinău urmau să aibă puteri egale în guvernarea teritoriului Republicii Moldova. Planul nu a fost sprijinit de UE și SUA, a fost respins de Voronin în 2003, în ultimul moment, când Putin se pregătea să vină în vizită la Chișinău pentru ceremonia de semnare.
Din pro-rus în Pro-European. Voronin a venit în 2001 cu o platformă ce promova aderarea Moldovei la Uniunea Rusia Belarus. Patru ani mai târziu acesta deja dorea ca Moldova să facă parte din UE.
Platforma PCRM de la alegerile parlamentare din 2001 a fost bazată pe mai multe programe sociale, dar pe politica externă, Voronin promova intens aderarea Moldovei la Uniunea Rusia-Belarus. Din cauza evenimentelor descrise mai sus, legate de Memorandumul Kozak, Voronin devine pro-european și practic în 2005 câștigă alegerile, fiind susținut inclusiv de Traian Băsescu, președintele de atunci al României.
Violențele din 7 aprilie 2009. Voronin a plecat greu, iar 2009 a fost un an crucial în istoria țării.
Alegerile din 5 aprilie 2009 erau câștigate cu scor mare de către PCRM – 60 de mandate. Mai trebuia fix un mandat pentru a putea alege președintele de unii singuri. La o zi după alegeri, au început proteste în Chișinău pe 6 aprilie, care au culminat cu devastarea pe 7 aprilie a clădirii Președinției și Parlamentului. În noaptea de 7 aprilie și în zilele ce au urmat, mai mulți tineri au fost reținuți abuziv de poliție și, conform mărturiilor acestora, ar fi fost abuzați în comisariate. Tot în noaptea de 7 aprilie moare și singura victimă recunoscută a acestor evenimente – Valeriu Boboc. Pentru că nu a găsit al 61-lea vot pentru alegerea președintelui (candidată – Zinaida Greceanîi), au loc alegeri parlamentare anticipate, pierdute în final de PCRM care a luat 48 de mandate, iar celelalte partide intrate în Parlament s-au coalizat împotriva comuniștilor.
Poreclit: Tătuca. Porecla este inspirată din rusescul „Batika”, dedicată în prezent președintelui Belarusului Alexandr Lukașenko, care tot ilustrează faptul că toți răspund și respectă o singură persoană.
Nicolae Timofti – președinte între 2012 și 2016
Președintele care a soluționat criza. Până la venirea sa în funcție, țara se afla deja în al treilea an fără un președinte de țară și eram pe punctul de a organiza încă un scrutin parlamentar anticipat din această cauză.
În 2012, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președinte cu 62 de voturi. Voturile decisive au venit de la trei deputați – Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc, care erau foști comuniști, proaspăt ieșiți din rândurile acestora. Venirea sa a pus capăt crizei politice cauzate de lipsa unui președinte. Însă dacă o criză s-a terminat, alta trebuia să vină în loc. Din 2013, practic, Timofti a semnat în mandatul său 7 decrete de desemnare a unor prim-miniștri – un record față de ceilalți președinți.
Președinte care l-a refuzat pe Plahotniuc. În iarna lui 2016, Vladimir Plahotniuc, susținut de către PDM, a forțat numirea sa în funcția de prim-ministru, însă Timofti a refuzat.
În toamna lui 2015 Guvernul Streleț a fost demis. După aproape 70 de zile, Timofti l-a desemnat la funcția de prim-ministru pe Ion Sturza, care nu a reușit să obțină votul de încredere. Între timp PDM a adunat 14 deputați ex-PCRM, 7 deputați ex-PLDM și Partidul Liberal, iar apoi l-au înaintat pe Vladimir Plahotniuc la funcția de prim-ministru. Lucrurile nu au mers bine când Timofti a refuzat să semneze decretul de desemnare, inclusiv cu intimidări și amenințări. Într-un final, Timofti a semnat un alt decret de desemnare din partea acelei majorități, și anume – cel al lui Pavel Filip.
Președintele care tace. În perioada cât timp a fost președinte, el nu a luat poziții publice tranșante.
Anii 2014 și 2015 au fost caracterizați prin multe proteste, 3 guverne și mai ales – furtul miliardului. În privința la toate, Timofti a preferat să nu aibă ieșiri publice și comentarii. Astfel, una din porecle, date de către cel care i-a urmat în funcție, Igor Dodon, a fost „rață mută”. Dodon a adus odată la un protest la oficiul prezidențial o pasăre.
Poreclit: Rața mută (vezi alineatul de mai sus)
Igor Dodon – președinte între 2016 și 2020
Președinte pro-rus. Igor Dodon a condus un partid pro-rus – Partidul Socialiștilor și politica sa externă, în ciuda faptului că a fost botezată de el drept „echilibrată”, de facto a fost tot timpul orientată spre Moscova.
Igor Dodon a avut o politică externă caracterizată prin multiplele sale vizite la Moscova, cu sau fără prilej, cu sau fără întâlniri cu omologul său, Vladimir Putin, cu sau fără un scop anumit clar și o agendă clară. Pe arena internațională a încercat să pară un președinte ce vrea să facă din Moldova „un punct de legătură”, dar tot timpul a fost perceput drept un președinte pro-rus.
Președinte le de la coffee-break-uri. Igor Dodon nu a avut nicio întâlnire oficială cu omologul său de la București – Klaus Iohannis și cu cei doi președinți care au fost în această perioadă la Kiev – Petro Poroșenko și Volodimir Zelenski. O excepție – s-a văzut la un dineu cu Iohannis, Macron, Trump și alții, cât pentru un selfie.
Trecutul politic al lui Dodon, inclusiv declarația despre apartenența peninsulei Crimeea la Rusia, i-a pecetluit soarta lui Dodon și a oricărei politici externe pe care ar fi urmat să o poarte. Practic, acea declarație i-a închis orice cale de a avea discuții cu cei de la Kiev. Discursul său anti-românesc din perioada cât era deputat i-a închis de asemenea orice posibilitate de a vizita sau de a fi vizitat de cei de la București. Ca rezultat, Dodon a avut doar întâlniri oficiale cu președinți din țări precum Rusia, Ungaria, Turcia, Iran sau Italia, unde există o oarecare toleranță față de Kremlin în relațiile internaționale. Singurele sale întâlniri cu lideri precum Iohannis (România), Macron (Franța) sau chiar Trump (Statele Unite) au fost la un dineu de la Ierusalim, când acesta pur și simplu s-a întâlnit cu aceștia și a făcut câteva poze.
Președintele cu „culiokul”. Este totuși elementul principal de care o să ne aducem aminte legat de președintele Igor Dodon, pentru că nu în fiecare zi vezi clipuri video cu președintele unei țări care spune când i se oferă o pungă cu calendar: „dă-l lui Serghei, ca el să îi dea lui Cornel, că el trebuie să dea salariile luni”.
În vara lui 2019 Igor Dodon, deși spunea în spațiul public că PSRM dorește doar o coaliție cu blocul ACUM, de fapt, negocia pe la spate cu PDM-ul lui Vlad Plahotniuc. Acesta s-a întâlnit de mai multe ori în perioada 1-7 iunie, însă toate acele întâlniri ar fi fost filmate. În una din ele Vlad Plahotniuc îi oferă lui Dodon o sacoșă neagră, cu un conținut necunoscut, pe care Dodon îi spune aghiotantului lui Plahotniuc, Serghei Iaralov să o preia și la rândul său să o ofere unei persoane numite „Cornel” (se presupune în spațiul public că e vorba de deputatul PSRM, Corneliu Furculiță), pentru că ultimul trebuie să dea luni salariile. Imaginile au provocat un impact în societate, iar „culiokul” a devenit un fel de „meme” al perioadei în care Dodon a deținut puterea oficială în țară.
Poreclit: Kuliokul sau „Kremlinovici” sau în unele variante „Kuliok Kremlinovici”. Prima este explicată în episodul din alineatul de mai sus. Kremlinovici este numele atribuit de Igor Dodon, potrivit unei investigații RISE Moldova.
