Ştiri

Sursa imaginii: cluju.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

01 Dec. 2020 / 10:53

Facilităţile fiscale individuale pentru profesioniştii IT au fost extinse

Facilităţile fiscale pentru profesioniştii din sectorul tehnologiei informaţiilor au fost extinse până în 2023. Decizia a fost luată de Cabinetul de miniştri la şedinţa din 30 noiembrie. Potrivit Ministerului Economiei şi Infrastructurii, aceste măsuri vor impulsiona dezvoltarea sectorului IT, care, în ultimii ani, a devenit unul dintre principalii exportatori de servicii.

În 2019, conform datelor Serviciul Fiscal de Stat, 114 companii IT au beneficiat de facilităţi fiscale, numărul angajaţilor acestora fiind de 1.300-1.500 de persoane.

În condiţiile salariului mediu lunar prognozat pe economie de 8.7 mii lei, venitul neimpozabil în sectorul IT va depăşi 17.4 mii lei, acesta fiind în 2019 de circa 16.3 mii lei, conform Biroului Naţional de Statistică.

Această măsură va încuraja oficializarea şi creşterea salariilor, iar facilitatea oferită va avea un impact minim asupra bugetului de stat.

Respectivele persoane sunt antrenate în câmpul muncii în cadrul companiilor care, pe lângă activităţile de bază din domeniul IT, desfăşoară şi alte activităţi conexe şi depăşesc 50% din cota de vânzări în domeniul IT, dar nu ating 70%. Prin urmare, această normă are impact nu doar asupra industriei IT, dar şi a altor domenii, deoarece o mare parte din programatori şi ingineri sunt angajaţi să realizeze activităţile şi pentru alte domenii şi sectoare (entităţi bancare, autorităţi şi instituţii).

Menţinerea stimulentelor fiscale propuse va asigura previzibilitate pentru activitatea companiilor IT, va spori nivelul de salarizare a personalului direct implicat în IT, al volumului impozitelor şi taxelor colectate.

Comentarii