image
Sursa foto: Jurnal.md

Patru primari și patru consilieri locali au admis încălcări ale legislației ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare în privința a patru primari din raioanele Drochia, Dondușeni, Telenești și Anenii Noi și patru consilieri locali din raioanele Drochia, Cantemir și Cahul.

Actualul primar al satului Mereni din Anenii Noi, a admis 4 situații de incompatibilitate de funcție. Acesta a desfășurat activitatea de întreprinzător în perioada când a deținut mai multe funcții publice, și anume cea de Director adjunct al Serviciului Piscicol, șef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat, viceprimar al satului Mereni și ulterior, din momentul accederii în funcția de primar a continuat această activitate economică până la data de 31 ianuarie 2020.

Primarul satului Popeștii de Jos din raionul Drochia a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, deoarece a soluționat și semnat direct acte administrative și juridice în care erau vizați fiul său și o firmă reprezentată soției sa. În privința fiului, primarul a semnat o cerere de angajare în cadrul casei de cultură din localitate, iar mai apoi, a rezolvat alte trei solicitări din partea acestuia cu privire la acordarea concediilor și eliberarea sa din funcție. Circa 11 contracte de furnizare a unor servicii au fost încheiate cu o firmă, care era reprezentată de către soția acestuia. Totodată, acesta a luat decizii și a semnat pentru aceeași firmă cinci facturi fiscale.

Primarul comunei Baraboi din raionul Dondușeni a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece și-a menținut contrar legislației și calitatea de fondator/conducător șef în cadrul unei întreprinderi individuale, în perioada noiembrie 2019 – septembrie 2020.

Primarul comunei Ghiliceni din raionul Telenești a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, deoarece a emis și semnat circa 22 de dispoziții pe numele soției, care este angajată în calitate de perceptor fiscal în cadrul primăriei.

Un consilier din Consiliul sătesc Chetrosu, raionul Drochia, începând cu ianuarie 2016 până în prezent, a deținut mandatul de consilier și calitatea de administrator a unei întreprinderi municipale.  Alți doi consilieri locali din consiliile sătești Iujnoe și Lopățica din raionul Cahul au exercitat și atribuțiile de șoferi în cadrul primăriilor. Iar, un consilier local din comuna Chioselia, raionul Cantemir a deținut și funcția de director de grădiniță concomitent cu cea de ales local.

Dacă actele de constatare ale ANI vor rămâne definitive, toți cei șase aleși locali vor fi înscriși în Registrul interdicțiilor, fiind decăzuți din actualele funcții și lipsiți de dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: