Ziua Națională a României, sărbătorită în liniște, în acest an, din cauza pandemiei: Evenimentele cu mare fast, anulate, iar parada de la Arcul de Triumf din București, redusă

Sărbătorile publice au fost anulate anul acesta, de Ziua Națională a României. Nu mai au loc petreceri, nu se mai gătește fasole la cazan, nu mai au loc defilări. Până și paradă de la Arcul de Triumf din București a fost redusă la o ceremonie la care vor participa doar câțiva oficiali ai statului, scrie Digi24.

Foto: www.rri.ro

Pe 12 noiembrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri, scrie Agerpres.

Aceste măsuri sunt:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

* durata ceremoniei este de maximum o oră.

În Bucureşti, aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf.

Parada de 1 Decembrie a fost întotdeauna momentul când zeci de militari și angajați de la Ministerul de Interne și Penitenciare au defilat pe sub Arcul de Triumf. La asta se adăugau tehnică militară și autospecialele.

În fiecare an trotuarele se umpleau de oameni. Totul se transforma într-o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului și toți se simțeau români de Ziua Națională. De data aceasta, atât oamenii, cât și cei care defilau privesc de acasă, însă, locul va fi pustiu, mai spune sursa citată.

Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale a României.


Pub