15:18:07 25.04.2024
Stiri

PROGRAM // Pomul de Crăciun din Chișinău, inaugurat în această seară cu un CONCERT: Toate activitățile din capitală dedicate sărbătorilor de iarnă

Actualitate 01.12.2020 17:14 Vizualizări2004 Autor: Ziarul National
PROGRAM // Pomul de Crăciun din Chișinău, inaugurat în această seară cu un CONCERT: Toate activitățile din capitală dedicate sărbătorilor de iarnă


Primăria municipiului Chișinău anunță că în această seară va fi dat startul sărbătorilor de iarnă 2020 - 2021, în conformitate cu tradiția orașelor europene.

Astfel, inaugurarea Pomului de Crăciun și a iluminatului de sărbătoare va avea loc în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, în preajma Porților Sfinte, începând cu ora 17:30. Totodată, între orele 17:50 - 18:15, va avea loc minispectacolul „Acasă de sărbători”, care va fi transmis în direct la postul public de televiziune „Moldova 1”.

Autoritățile locale mai spun că, pe 24 decembrie, în ajun de Crăciun, între orele 18:00 - 20:00, va avea loc Spectacolul de iarnă cu genericul „Cine suntem noi”, prezentat de Valy Boghean Band.

Tot în ajunul Nașterii Domnului, între orele 19:15 - 20:50, la postul public de televiziune și pe rețelele de socializare va fi lansat proiectul caritabil „Povestea de iarnă”, cu participarea artiștilor: Lupii lui Calancea, Nicolae Botgros și „Lăutarii”, Ansamblul Surorilor Osoianu și formația „Ștefan Vodă”. În cadrul campaniei, care va dura până pe 14 ianuarie 2021, vor fi acumulate donații pentru copiii aflați în situații de risc.

Pe 24 decembrie și pe 14 ianuarie, între orele 17:30-18:15, va fi prezentat un colaj de programe artistice, în contextul sărbătorilor de iarnă, cu genericul „Cu-n colind și-un crăciunel, Leru-i ler și flori de măr”, cu participarea colectivelor Direcției Cultură a Primăriei Chișinău.

În seara Anului Nou, pe 31 decembrie, între orele 21:15 - 23:50, va fi difuzat un programul de Revelion cu genericul „Vis de iarnă”, cu participarea orchestrei de muzică populară condusă de frații Vitalie și Vasile Advahov și cu artiști consacrați din Republica Moldova și din România.

Totodată, în perioada 2 decembrie 2020 - 14 ianuarie 2021, între orele 16:00 - 20:00, lângă brad vor fi organizate sesiuni foto cu Moș Crăciun și Fulguța.

În perioada 1 decembrie – 14 ianuarie, vor fi amenajați pomi de Crăciun și în sectoarele orașului, inclusiv în scuarul Complexului memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, din bd. Moscovei; în Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor; aleea bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. Petru Zadnipru – la rond; aleea bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. Alecu Russo; aleea bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. Igor Vieru; Havuzul Pietonal, bd. Decebal, 22; scuarul Preturii Botanica, str. Teilor, 10, bd. Dacia, intersecție cu str. N. Zelinschi; șos. Muncești, 400; Scuarul „Mihai Dolgan”, str. Bulgară, 43; Scuarul „Mihai Eminescu”; Scuarul Medicilor, str. V. Dokuceaev, 11, Scuarul „Doina și Ion Aldea Teodorovici”; Scuarul CC „UNIC”.

În locațiile enunțate, între orele: 16:00-20:00, pe fundal sonor va fi redat un program cu tematica obiceiurilor și tradițiilor de iarnă „De ieși gazdă până-n prag”, cu participarea artiștilor și a colectivelor folclorice, prezentat online, pe rețelele de socializare.

Programul cultural-artistic dedicat Crăciunului și Anului Nou, organizat de Primăria Chișinău, este diferit de ceilalți ani din cauza pandemiei. Majoritatea acțiunilor vor putea fi urmărite prin intermediul postului public de televiziune „Moldova 1” și pe rețelele de socializare.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md