Două foste ministre din Guvernul Sandu și un fost ministru din Guvernul Filat, în lista consilierilor președintei alese

Președinta aleasă, Maia Sandu, a anunțat numele primilor trei consilieri care vor face parte din echipa sa, după învestire. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă de astăzi, 30 noiembrie.

Foto: UNIMEDIA

Este vorba despre Ala Nemerenco, consilieră pe probleme sociale, Veaceslav Negruță, consilier pe economie, Olesea Stamate, consilieră pe Justiție.

Amintim că Ala Nemerenco a făcut parte din Guvernul Sandu, fiind în acea perioadă ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Olesea Stamate e fosta ministră a Justiției, la fel, din Guvernul Sandu.

Președinta aleasă, Maia Sandu, a precizat că celelalte nume ale consilierilor vor fi cunoscute în următoarele zile.

Veaceslav Negruța a fost ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, în perioada Guvernului Filat.

Portalul Anticorupție scrie că la data de 29 martie 2016, Magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au decis să menţină sentinţa prin care Veaceslav Negruţa, ex-ministru al Finanţelor, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul despăgubirilor-record de 400.000 de euro, acordate lui Pantelei Sandulachi.

În 2012, procurorii l-au acuzat pe Veaceslav Negruţa de abuz de serviciu, iar în mai 2015 Judecătoria sectorului Râșcani l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, procurorii au solicitat excluderea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei pe un termen de probă. Magistraţii Curţii de Apel au respins însă apelul declarat de procurori, precum şi pe cel al fostului ministru prin care a cerut să fie achitat.

În cadrul unui interviu acordat portalului Anticoruptie.md, Maia Sandu a calificat dosarul lui Veaceslav Negruță drept un exemplu clar de poliție politică. „Am fost oripilată să aflu că o persoană integră a fost condamnată într-o ţară în care nici cei mai mari hoţi nu sunt condamnaţi. Pentru mine este un exemplu clar de poliţie politică. În acelaşi timp, este un mesaj, iarăşi foarte clar, din partea celor care controlează organele de drept, adresat puţinilor oameni integri care se aventurează în funcţii publice de responsabilitate, că locul lor nu este aici. Deci, este clar că Negruţa deranjează şi mesajul este că asemenea oameni nu trebuie admişi în sistem. Toţi cei care au fost implicaţi în instrumentarea şi examinarea acestui dosar ştiu foarte bine că Negruţa nu a tras niciun folos din funcţia publică pe care a deţinut-o”, a declarat Maia Sandu.


Pub