(doc) Proiectul de lege privind bugetul de stat, aprobat de Executiv: Care sunt cheltuielile și deficitul bugetar estimate pentru 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021. Aceasta urmează să fie dezbătut în Parlament și votat în două lecturi. Bugetul de stat pentru anul 2021 se aprobă la venituri în sumă de 41415400,0 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 55399600,0 mii de lei, cu un deficit în sumă de 13984200,0 mii de lei.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit proiectului de lege, în bugetele unor autorităţi/instituţii bugetare, conform domeniilor de competenţă, se aprobă alocaţii pentru scopuri specifice după cum urmează:

a) pentru fondul rutier – în sumă de 1532059,8 mii de lei

b) pentru Programul de reparaţie a drumurilor publice naţionale, locale, comunale şi a străzilor – în sumă de 900000,0 mii de lei.

c) pentru realizarea procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, inclusiv în bază de proiecte individuale – în sumă de 3000,0 mii de lei;

d) pentru Fondul pentru eficienţă energetică – în sumă de 30000,0 mii de lei;

e) pentru Fondul naţional pentru dezvoltare regională – în sumă de 220000,0 mii de lei;

f) pentru Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural – în sumă de 1100000,0 mii de lei. Repartizarea acestor alocații se va efectua în modul stabilit de Guvern;

g) pentru Fondul viei şi vinului – în sumă de 44102,0 mii de lei, din care 26102,0 mii de lei din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural;

h) pentru Fondul ecologic naţional – în sumă de 500000,0 mii de lei;

i) pentru consolidarea calității educației – în sumă de 87376,3 mii lei, din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învățământului în Moldova”;

j) pentru susţinerea activităţii teatrelor, a circului şi a organizaţiilor concertistice – în sumă de 175748,7 mii de lei; etc.

Totodată, se aprobă în bugetul de stat transferuri către alte bugete şi fonduri:

a) la bugetul asigurărilor sociale de stat – în sumă de 9757694,3 mii de lei, din care pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat – 3191557,4 mii de lei;

b) la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală – în sumă de 5835039,6 mii de lei, din care pentru realizarea programelor naționale în domeniul ocrotirii sănătății – 140924,3 mii de lei. Pentru asigurarea unor categorii de persoane conform legislației, prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, se aprobă transferuri la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală în sumă de 5694115,3 mii de lei;

c) la bugetele locale – în sumă totală de 13845687,8 mii de lei, din care din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul Proiectului „Reforma învățământului în Moldova” pentru procurarea utilajului școlar și mobilierului școlar – 22889,0 mii de lei și pentru dotarea laboratoarelor – 2500,0 mii de lei. Repartizarea transferurilor la bugetele locale se efectuează conform anexei nr.7.


Pub