Sistemul medical a mai pierdut un specialist. A decedat un neurolog de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”

medic

Sistemul medical din Moldova a mai pierdut un specialist. Este vorba despre Victor Munteanu, medic neurolog categorie superioară, șef Secție Neurologie în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

„Născut la 21.04.1960, Dl Victor Munteanu și-a început activitatea în calitate de medic neurolog în Grigoriopol, din 1987, pe parcursul a 33 ani a activat în cadrul IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, din 2002 fiind numit șef Secție Neurologie. Întregul colectiv exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor ce au avut posibilitatea să-l cunoască şi să-l aprecieze ca pe un medic de excepţie şi om de valoare. Doctorul care a ajutat mii de pacienți să scape de suferință, a pierdut lupta cu boala. Drum lin spre cele veșnice, Victor Munteanu!”, se menționează în postare.

Ministerul Sănătății a confirmat că medicul a decedat din cauza complicațiilor COVID-19. Medicul a fost internat pe 27 octombrie la SCM „Sfânta Treime”, fiind confirmat pozitiv cu COVID-19.

Până la ziua de azi, 55 de lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente