Ziua națională de renunțare la fumat

Ziua națională de renunțare la fumat

Este în plină desfășurare campania de renunțare la fumat, care se desfășoară în perioada 19-30 noiembrie.

În mod tradițional deja, în a treia zi de joi din noiembrie, conștientizăm efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv cu sloganul: „Renunță la fumat pentru o zi! În fiecare zi”.
Campania cheamă la acțiune pe toți, îndemnându-ne să scăpăm de acest viciu, din care cauză, la nivel mondial, decedează mai mult de opt milioane de oameni anual. Dar – atenție! – mai mult de un milion sunt răpuși din cauza expunerii la fum. Fumatul este cauza îmbolnăvirilor de cancer, inimă, și de alte maladii periculoase. Tutunul afectează femeile gravide cu copii născuți prematur, slabi, predispuși la boli. În Republica Moldova mor anual circa 5200 de persoane (14%), 25,3% dintre care fumează activ (43,5% bărbați și 5,6% femei). Consumul de produse noi din tutun (tutun încălzit, țigări electronice, narghilea ș. a.) e în creștere, inclusiv în rândul adolescenților.
Nicotina e un aditiv extrem de dependent și poate deteriora creierul și dezvoltarea copiilor. 16,3% dintre adolescenții (13-15 ani) sunt fumători activi, iar circa 10% folosesc alte tipuri de produse din tutun, mai mult de 25% dintre adolescenți sunt expuși la fumul de tutun la domiciliu. Este bine să știm că fumatul crește riscul de infectare cu Covid-19 şi poate duce la apariţia unor forme severe și la deces.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cheamă la acțiune, la un control riguros al fumatului tutunului, cere ca pînă în 2030 să fie reduse cu 1/3 decesele din această cauză. Îndemnul nostru este: renunță la fumat pentru o zi! E greu, dar se poate! Pentru asta procedați astfel:

Faceți o autoevaluare a statutului de fumător: de ce fumați, care sunt situațiile, persoanele, locurile, obiectele care „cer” o ţigară. Dacă ştiți de ce fumați, veți putea anticipa momentele în care va fi mai greu şi veți găsi alternative sănătoase ca să le evitați. Următorul pas ar fi alegerea unei zile concrete când nu veți fuma. Pentru femei, e indicat să nu fumeze îndeosebi în perioada premenstruală.

Consultarea unui specialist medic/psiholog, care vă poate susține în acţiunile–cheie: determinarea „motivului”; realizarea „planului de acţiune” prin sugerarea unor „trucuri” pentru depăşirea dependenţei; prescrierea de produse medicamentoase pentru diminuarea simptomelor de sevraj nicotinic. Partea bună e că semnele sevrajului sunt temporare şi se reduc pe zi ce trece, deoarece neuronii încep să-şi revină, nemaifiind bombardaţi cu nicotină. Apogeul simptomelor neplăcute are loc în primele 3-6 zile de la ultima ţigară fumată şi de obicei acestea dispar după 2-4 săptămâni.

Renunţați dintr-odată – chiar dacă veți avea sevraj nicotinic, nu reduceți numărul de țigări, decideți-vă prompt. Astfel, dependenţa psihică nu numai că nu scade, ci se accentuează – pentru că acele câteva ţigări rămase devin „refugiul” fumătorului şi, în acelaşi timp, „recompensa lui”. Marea majoritate a celor care s-au lăsat de fumat au reuşit prin renunţarea dintr-odată.
Beneficiile renunțării la fumat: veți avea un ritm cardiac și tensiune arterială normală; în cel mult 12 ore, scade nivelul de monoxid de carbon din sânge; 2-12 săptămâni – circulația și funcția pulmonară se îmbunătățesc; 1-9 luni – tusea și scurtarea respirației scad; un an – riscul de boală coronariană se reduce la jumătate față de cel al fumătorului; cinci ani – riscul de AVC se reduce către cel al nefumătorului; 10 ani – riscul de cancer pulmonar scade la jumătate față de cel al fumătorului, iar riscurile de cancer al gurii, al gâtului, al esofagului, al vezicii, al colului uterin sau al pancreasului descresc; în 15 ani – riscul de boală coronariană devine egal cu cel al nefumătorului.
Deci, renunțați la fumat acum și veți fi sănătoși și îi veți face pe cei din jur fericiți!

Ion LUNGU,
medic, Cantemir

You May Have Missed