Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
27.11.2020

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile

Parlamentul a constituit Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile. Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, un proiect de hotărâre de creare a comisiei.

Potrivit proiectului, comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de domeniu, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de 90 de zile, raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.

”În adresa organelor de lucru ale Parlamentului Republicii Moldova, au parvenit în repetate rânduri sesizări în care se invocă faptul că, prin activități presupus ilegale, de către anumiți agenți economici se exploatează resurse minerale utile, se folosesc irațional resurse naturale, precum și se efectuează extragerea calcarului pe terenuri agricole fără schimbarea destinației acestora și fără compensarea pierderilor pentru scoaterea acestora din circuitul agricol, cu încălcarea limitelor perimetrului minier, în lipsa proiectelor tehnice, schemelor tehnologice, planurilor de dezvoltare a lucrărilor miniere și proiectelor de recultivare a terenurilor”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Comisia de anchetă este compusă din deputați ai tuturor fractiunilor parlamentare, care vor evalua cadrul legal existent, ce reglementează domeniul și carențele generate de acesta. În calitate de membri au fost aleși deputații Nicolae Ciubuc (președintele Comisiei), Radu Mudreac (vicepreședintele Comisiei), Veronica Roșca (secretara Comisiei), Mihail Paciu, Violeta Ivanov, Grigore Repeșciuc, Lilian Carp, Alexandru Slusari, Vladimir Cebotari.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați membri ai Comisiei mediu și dezvoltare regională, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus